Producţia de divertisment “Dă-te mare!” se adresează în primul rând copiilor talentaţi, spontani şi isteţi din toată ţara, apoi părinţilor, bunicilor, întregii familii şi profesorilor. În noul show, cei mici se „dau mari” cu voci excepţionale, cu talente actoriceşti remarcabile, cu stăpânirea diferitelor instrumente muzicale, cu dansul, performanţele sportive şi cu o serie de abilităţi inedite.
Cele 16 ediţii ale emisiunii vizează în aceeași măsură copiii care și-au transformat talentul în perfomanță, cât și pe cei care nu au avut încă această şansă. Competiția este jurizată de Matilda Pascal Cojocărița, Răzvan Krivaci și Mirela Fugaru.
Gazdele emisiunii care va fi difuzată începând cu duminica viitoare, de la 17.39, pe Look TV sunt Raluca Anton și Vlad Podar.