Homepage  / Ultimul număr

Locuitorii neîmblânziţi ai Rusiei

Locuitorii neîmblânziţi ai Rusiei

de Redactia Tvmania

Seria de documentare „Sălbatica Rusie” ne prezintă o faţă mai puţin cunoscută a fostei ţări comuniste, un tărâm ce se remarcă printr-o incredibilă frumuseţe naturală şi o faună pe măsură.

Tundră arctică, munţi semeţi, câmpii măturate de vânturi şi zone deşertice. Peisajul divers al Rusiei este format din mai toate tipurile de relief care există în emisfera nordică, iar vastele sale teritorii sunt animate de o varietate de animale sălbatice, multe dintre acestea putând fi întâlnite doar între graniţele celei mai mari ţări din lume.

Siberia – regatul îngheţat

Deşi ocupă aproape 10% din masa de uscat a Pământului, Siberia este locuită de doar 36 milioane de oameni (25 % din populaţia Rusiei). În schimb, regiunea este dominată de haitele de lupi ce pot controla teritorii de până la 13.000 de kilometri pătraţi. Printre creaturile care s-au adaptat cel mai bine frigului necruţător se numără salamandra siberiană, care poate să rămână îngheţată ani la rând, pentru ca apoi să revină la viaţă. Singura specie de focă de apă dulce din lume poate fi întâlnită în lacul Baikal, din Sudul Siberiei, în timp ce argali, cea mai mare oaie sălbatică, trăieşte în Munţii Altai, aflaţi la graniţa Rusiei cu China, Mongolia şi Kazahstan. Însă cea neobişnuită apariţie este cea a moscului, mândrul posesor al unor canini de vampir, pe care doar îi afişează în locul coarnelor, fără să-i folosească vreodată.

Confruntări la categoria grea

În regiunea arctică rusească întâlnim cel mai mare prădator terestru din: ursul polar. În fiecare an, aproximativ 500 de femele de urşi polari se duc să nască pe insulele Herald şi Vranghel (care atrage cea mai mare populaţie de morse din lume), aflate în Oceanul Arctic. Spre sfârşitul lunii august, liniştea este perturbată de confruntările dintre masivii boi moscaţi, care îşi stabilesc astfel întâietatea la împerechere. Impactul dintre doi masculi, fiecare cântărind 400 de kilograme şi atacând cu o viteză de 40 de km/h, poate fi auzit şi de la un kilometru depărtare.

(Citiţi textul integral în revistă.)

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton