Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu s-au întors din Asia. Cum a fost revederea cu cei mici

de Redactia Tvmania

Experiența „Asia Express” a presupus, pe lângă 5000 de kilometri parcurși pe teritoriul a patru țări, și cinci săptămâni în care vedetele au fost departe de cei dragi. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, una dintre cele mai efervescente echipe care au acceptat provocarea celui mai dur reality show, au trăit momente unice pe teritoriul unei culturi total necunoscute, timp în care nu au avut deloc contact cu cei de acasă. Întorși de la filmări, însă, cei doi au fost primiți în cel mai călduros mod, chiar de pe aeroport.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Atât Liviu, cât și Andrei se bucură de cel mai frumos rol, cel de tătic, iar despărțirea de cei mici nu a fost una deloc ușoară, mai ales că cei doi se înscriseseră într-o cursă a imprevizibilului. Nici pentru familiile lor nu a fost mai simplu, dar pentru că și-au dorit să scurteze momentele până la revedere, au decis să le facă o surpriză artiștilor la întoarcerea de la filmările din Asia. Iubitele celor doi au venit împreună cu copiii să-i întâmpine la poarta de sosire și astfel au reușit să le ofere cel mai frumos moment de bun venit. Vizibil emoționați și cu lacrimi în ochi, Andrei și Liviu și-au îmbrățișat familiile și au realizat cât de mult le-a lipsit sprijinul celor dragi. Întâlnirea a adus multă bucurie pe chipul celor două vedete, care au avut parte de o primire neprețuită.

Cu un euro pe zi, cei doi au fost nevoiți să se adapteze unui stil de viață diferit și să-și găsească resurse de energie și determinare pentru a îndeplini fiecare probă cu brio și a rămâne în cursă. Deși nu a fost deloc ușor, iar oboseala și condițiile dificile le-au îngreunat parcursul din competiție, echipa formată din Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu a ieșit mult mai unită din această provocare, după cum chiar ei au mărturisit.

„Asia Express” este un reality show care va începe pe 12 februarie, de la ora 20:00, pe Antena 1. Formatul emisiunii duce aventura la un alt nivel- 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia și Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producție, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinația finală. Ține doar de ei și de abilitătile lor să își găsească transport, cazare și mâncare, având la dispoziție un singur euro pe zi.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te