Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Livia Graur (Prima) a organizat trei petreceri pentru fetița ei

de Redactia Tvmania

Fetița Liviei Graur, Renata, care tocmai a împlinit trei ani, a avut parte în acest an de nu mai puțin de trei petreceri aniversare.

Potrivit prezentatoarei de la Prima TV, fiica ei și-a așteptat atât ziua de naștere încât a spus tuturor că e ziua ei cu două săptămâni înainte: “Într-o zi, când m-am dus să o iau de la grădiniță, toata lumea mă felicita și nu înțelegeam de ce – apoi mi-au spus că Renata a zis că e ziua ei de naștere, cu toate că mai erau două săptămâni până la eveniment. Asa că mi-am zis să fac ceva special”.

Drept urmare, Renata a avut parte de mai multe petreceri: una la grădiniță, alta cu prietenii și una în familie.

“A avut și animatori, iar pentru că nu s-a putut decide, la grădiniță a venit Elsa, iar acasă Minnie. A primit o mulțime de cadouri, iar noaptea de după prima petrecere de acasă și-a petrecut-o jucându-se. Abia după miezul nopții am reușit să o conving să se culce”, a declarat Livia, pe care o puteți urmări, de luni până vineri, la pupitrul știrilor Focus de la ora 14.00 și 16.30 la Prima TV.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te