Lisa Marie, dezvăluiri cutremurătoare în memoriile sale postume
Pe 12 ianuarie 2023, Lisa Marie, singurul copil al lui Elvis şi Priscilla Presley, a murit pe după ce a suferit un stop cardiac la doar două zile după ce a participat la gala Globurilor de aur. Moartea sa la 54 de ani a șocat o întreagă lume la acel moment.
Printre dorințele Lisei Marie Presley a fost ca fiica sa cea mare, Riley Keough, să îi termine memoriile bazate pe casete înregistrate şi pe timpul petrecut împreună.
Între timp, dorința i-a fost îndeplinită. De curând a apărut volumul „From Here to the Great Unknown”, o poveste de viaţă plină de traume, dependenţă, pierdere şi durere.
Cei de la BBC au obținut mai multe declarații de la Riley Keough în ziua lansării cărții, dezvăluirile fiind cutremurătoare.
„M-a emoţionat faptul că a împărtăşit-o cu lumea, pentru că era o poveste faţă de care se simţea foarte protectoare”, a declarat Riley Keough, actriţă în vârstă de 35 de ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 16
În cartea de memorii, Lisa Marie Presley prezintă în detaliu cum a fost afectată de moartea legendarului ei tată, când avea doar nouă ani. Este pentru prima dată când aceste episod este dezvăluit publicului larg. Fiica lui Elvis descrie cum s-a trezit în după-amiaza morţii artistului, în august 1977, şi cum a simţit că ceva nu este în regulă, înainte de a alerga în camera tatălui ei şi de a-l vedea cu faţa în jos pe podeaua băii.
Trupul său a fost expus într-un sicriu deschis la Graceland timp de două zile. După plecarea mulţimii, Lisa Marie Presley mergea şi „îi atingea faţa şi îl ţinea de mână, pentru a vorbi cu el”.
„Ca adult, au fost nopţi în care m-am îmbătat şi i-am ascultat muzica şi am stat acolo şi am plâns. Durerea încă vine. Este încă acolo”, mai povestește ea în carte.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 16
Lisa Marie Presley a ținut în casă cadavrul fiului sinucigaș timp de 2 luni
Nu doar decesul tatălui său a lăsat urme adânci, ci și sinuciderea fiului său, Benjamin Keough, care și-a luat viața în iulie 2020 la vârsta de 27 de ani. Lisa Marie Presley a fost atât de devastată că nu a putut să se despartă fizic de copilul său. Trupul lui a fost ţinut în casa familiei pe gheaţă carbonică timp de două luni înainte de a fi înmormântat în cele din urmă.
„Ben a fost dragostea vieţii mamei”, şi au „împărtăşit o legătură sufletească foarte profundă”, a scris Riley Keough despre fratele ei.
Cu fiul mort în casă, Lisa Marie Presley a chemat un specialist în tatuaje, ca să-i facă și ei un tatuaj identic cu unul din cele realizate pe corpul lui Benjamin, potrivit PageSix.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 16
Dezvăluiri despre căsnicia cu Michael Jackson
De asemenea, în memoriile postume ale singurei fiice a lui Elvis apare și un alt capitol care dezvăluie aspecte intime din căsnicia pe care Lisa Marie a avut cu Michael Jackson.
După ce s-au întâlnit pentru prima dată când erau tineri, Presley și Jackson au început o relație romantică în 1994. Înainte de a începe oficial să se întâlnească, Presley era încă căsătorită cu primul ei soț, Danny Keough, dar s-au despărțit după ce Jackson i-a mărturisit că o iubește în timpul unei călătorii pe care au făcut-o împreună la Las Vegas.
„Nu s-a întâmplat nimic fizic, dar legătura a fost atât de nebuneşte de puternică. Nimeni nu văzuse vreodată această latură a lui”, spune ea. În perioada în care erau împreună, „mi-a spus că era încă virgin”, a mai scris Presley în carte. „Cred că o sărutase pe Tatum O’Neal și avusese ‘ceva’ cu Brooke Shields, dar nu fusese nimic fizic, în afară de un sărut. Mi-a spus că și Madonna încercase să se cupleze cu el o dată, dar nu s-a întâmplat nimic. Eram îngrozită pentru că nu voiam să fac nicio mișcare greșită.”
Lisa Marie și Michael Jackson s-au căsătorit în 1994. A fost a doua ei căsătorie, după ce divorţase de tatăl lui Keough, Danny. Mariajul cu regele pop a durat doi ani.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 12 / 16
Volumul postum de memorii al Lisei Marie Presley, disponibil și în limba română
„De aici spre marele necunoscut” este titlul în limba română al voulumului publicat la noi în țară de Editura Nemira. Prețul este de 90 de lei și se găsește deja în marile librării. De asemenea poate fi comandat și online.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 15 / 16
Sursă foto: Hepta
Citește și: