Proaspăt ieşită dintr-o nouă repriză petrecută la dezintoxicare, actriţa de 27 de ani a ajuns direct în fotoliul de gazdă de talkshow, înlocuind-o pe Chelsea Handler la emisiunea “Chelsea Lately”, iar prima ei victimă a fost vedeta din saga “Amurg”.
Potrivit FemaleFirst.co.uk, Lohan s-a referit la un incident recent, în care Kristen a fost filmată în timp ce-l jignea pe un paparazzo, spunând: “Mă bucur măcar că a arătat în sfârşit o urmă de emoţie”.
Când ceilalţi invitaţi au părut şocaţi, Lindsay a adăugat: “Nu, chiar o iubesc. E minunată. Sunt fană Kristen Stewart!”.
Cu toate acestea, starleta nu s-a abţinut şi a revenit ceva mai târziu la subiect. “Bineînţeles că urăşte fotografii – doar au prins-o în timp ce se pupa cu un bărbat însurat, într-un Mini Cooper”, a înţepat-o Lohan, referindu-se la scurta aventură a lui Kristen cu regizorul Rupert Sanders, care a pus cruce, într-un final, relaţiei ei cu colegul de platouri Robert Pattinson.