In dimineata zilei de 20 mai 1927, Charles E. Lindbergh decola cu avionul sau, „Spirit of Saint Louis”, de pe pista aerodromului Roosevelt, din apropierea New York-ului. Destinatia anuntata a zborului sau le provoca sentimente amestecate – neincredere, stupoare, teama si admiratie – americanilor de rand. Tanarul de numai 25 de ani isi propunea sa ajunga pe celalalt mal al Oceanului Atlantic, tinta de neatins pana atunci pentru aviatorii din SUA sau Europa. Insa Lindbergh a reusit, aterizand la Paris dupa o zi si jumatate si fiind intampinat de o multime in extaz. Din acel moment, lumea i-a stat la picioare. Putine personalitati din epoca interbelica au cunoscut gloria lui Lindbergh din acei ani: sponsorizat de milionarul Guggenheim, el a facut un tur al Statelor Unite in avion timp de trei luni. In 1932, intreaga America a suferit alaturi de sotii Lindbergh, atunci cand baietelul lor a fost rapit.