Homepage  / Vedete româneşti

Lili Sandu a găsit rețeta fericirii: „Sunt într-un punct bun al vieții mele”. EXCLUSIV

Lili Sandu a găsit rețeta fericirii: „Sunt într-un punct bun al vieții mele”. EXCLUSIV
9

de Cătălina Matei,

După ani buni petrecuți la Los Angeles, încercând să-și facă o carieră la Hollywood, Lili Sandu (43 de ani) a descoperit că viața i-a pregătit alte planuri. De mai bine de 7 ani trăiește o poveste de dragoste alături de Silviu Țolu, iar de doi ani este mămica unui băiețel superb, Thomas. În plus, de la începutul acestei toamne, o putem vedea la „Vorbește lumea” în ipostaza de prezentatoare.

Deși între Lili Sandu și Silviu Țolu este o diferență de vârstă de 12 ani, cei doi au o relație puternică de 7 ani încoace. Iar de când au devenit părinții unui băiețel, Thomas Jay, cei doi sunt și mai fericiți, în ciuda dificultăților pe care prezentaorea TV le-a avut după naștere. Lili a vorbit întotdeauna deschis despre provocările viții de proaspătă mămică, ba chiar a publicat și un jurnal special. Mai multe detalii, aflăm chiar de la Lili!

Vorbește lumea”… că te simți în emisiune ca peștele-n apă ;). Și se și vede! Care este „formula” pe care o aplici?

Mă bucur sincer că acest lucru se vede și se simte de acasă deoarece chiar așa mă simt! Nu este vorba despre o formulă anume, ci despre faptul că această emisiune îmi este foarte aproape de inimă și îmi place foarte mult. Cu trezitul de dimineață eram obișnuită, așa că nu a fost nicio problemă de adaptare, iar echipa este una foarte faină. Prin urmare, sunt toate ingredientele ca eu să mă simt bine la muncă.

În același timp, se vede că ai și o „chimie” cu Shurubel și Bogdan. Ce se întâmplă în pauzele publicitare?

A fost o mare bucurie să văd cât de bine ne înțelegem încă de când am dat audiția. Iar apoi, de la prima emisie am avut sentimentul că lucrăm împreună de mult timp. Nici vorbă de nevoie de adaptare. Sunt o norocoasă, recunosc!

Și ce moment din emisiune ți-a dat cele mai mari bătăi de cap, până acum?

Nu m-am gândit nicio secundă la așa ceva. Și știți de ce? Pentru că eu aleg să mă bucur de fiecare moment, de fiecare lucru nou pe care-l descopăr și învăț. Prin urmare, aleg să mă gândesc că nimic nu îmi dă bătăi de cap, ci mă provoacă să fiu și mai pregătită.

Care sunt cele mai mari frici ale tale din ipostaza de mamă?

Sunt o mamă normală, încerc să nu fiu mai dură decât este cazul sau mai permisivă. Da, îmi este frică când văd că îi crește febra sau că se simte foarte rău, dar sunt într-un echilibru bun cu Silviu. Și ne găsim drumul corect.

Dar din cea de iubită?

Nu am frici, cred că este greșit să fii într-o relație în care ți-e frică de ceva anume. Noi ne bucurăm de fiecare moment al relației încă de când ne-am cunoscut în urmă cu 7 ani. Cred că cea mai mare problemă care ar putea apărea vreodată ar fi să nu mai comunicăm la fel de bine. Dar nici nu vreau să mă gândesc la așa ceva.

Ce vă place să faceți când sunteți toți trei împreună?

Chiar dacă nu mai putem fugi cum o făceam pe vremuri, timpul petrecut în familie este superb. Fie că mergem să mâncăm undeva, fie că plecăm într-o vacanță, fie că doar ne bucurăm de vreme în casă în trei. Contează mai puțin, important este ceea ce simțim atunci.

Lili-Sandu-1-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton