Homepage  / Recomandări

LIGA NAȚIUNILOR: Cine transmite România – Kosovo și România – Cipru, ultimele meciuri ale naționalei în 2024

LIGA NAȚIUNILOR: Cine transmite România – Kosovo și România – Cipru, ultimele meciuri ale naționalei în 2024

de Tavi Cojocaru,

Echipa națională de fotbal a României termină anul calendaristic 2024 cu ultimele două meciuri din Liga Națiunilor. Prima partidă, cea cu Kosovo, este programată vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, și va fi transmisă în direct de Antena 1.

Meciul România – Cipru, ultimul din Grupa 2 din Liga C a Ligii Națiunilor, va avea loc luni, 18 noiembrie, tot de la ora 21:45, dar va fi transmisă de Prima TV.

România – Kosovo: putem câștiga matematic grupa

În acest moment, după primele patru runde, România este prima în grupă, cu maximum de puncte, 12, dar și cu un golaveraj excelent, 11-2. Tricolorii sunt urmați chiar de Kosovo, cu 9 puncte. O victorie și un egal ne-ar asigura matematic câștigarea grupei și promovarea în Liga 2 pentru ediția viitoare în eșalonul doi din Liga Națiunilor.

Nu atât promovarea în Liga 2 e importantă, cât și asigurarea locului la baraj pentru Campionatul Mondial din 2026. Dacă nu vom reuși să câștigăm una dintre grupele preliminariilor pentru Mondialul din SUA, Canada și Mexic, avem șansa barajului. Pe care îl vor da cele 12 formații de pe locul 2 din cele 12 grupe ale preliminariilor, dar și 4 formații din Liga Națiunilor.

E foarte important și punctajul final din această grupă.

România – Kosovo se va desfășura în prezența a peste 45.000 de spectatori. În tur, România a pulverizat-o pe Kosovo, la Prishtina, scor 3-0.

Dar Man, Mihăilă, Stanciu, Răzvan Marin și restul colegilor știu că nu va fi simplu contra naționalei pentru care joacă fotbaliști ca Edon Zhegrova (de la Lille), cotat la 25 de milioane de euro, Amir Rrahmani (de la Napoli), care valorează „doar” 15 milioane de euro, sau Vedat Muriqi (de la Mallorca), 12 milioane de euro.

România – Cipru, ultimul bal în acest an

Jocul România – Cipru va fi ultimul pentru echipa antrenată de Mircea Lucescu în 2024. Dacă vor obține câștigarea matematică a grupei încă de la meciul cu Kosovo, contra insularilor tot mai e o miză, aceea a punctelor.

Și în acest meci există o singură mare favorită, România. În tur, la Larnaca, în fața unui stadion invadat de suporteri români, tricolorii s-au impus cu 3-0.

Programul ultimelor meciuri ale naționalei în 2024

Vineri, 15 noiembrie

  • România – Kosovo, ora 21:45, Antena 1

Luni, 18 noiembrie

  • România – Cipru, ora 21:45, Prima TV
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton