Lidia Buble, în vârstă de 31 de ani, este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde povestește fanilor despre evenimentele importante care au loc în viața sa. Recent, artista le-a dezvăluit fanilor că în ultima perioadă se confruntă cu stări de oboseală accentuată, așadar a decis să solicite ajutorul medicilor.
Lidia Buble se confruntă cu probleme de sănătate
Lidia Buble a trecut printr-un episod neplăcut în urmă cu aproximativ opt ani. În timp ce se afla pe scenă, în fața fanilor, artista și-a pierdut cunoștința. Zilele trecute, artista le-a povestit admiratorilor săi că în ultima perioadă se simte foarte obosită, indiferent de timpul pe care-l petrece odihnindu-se. Lidia a apelat la ajutorul medicilor și speră că va reveni, în timp cât mai scurt, la normal.
„O să fiu foarte sinceră. Sunt puțin mai bine, tot nu sunt eu în apele mele, adică nu ma simt la capacitate maximă. Am mai luat niște fiole, mi-a dat o doamnă asistentă astăzi să iau, încă n-am făcut nimic pe venă, dar de luni încep, pentru că e cazul. Am în permanență stări de leșin și stări de vomă. Mă simt foarte slăbită. E o stare foarte ciudată pe care n-am mai avut-o de vreo opt ani de zile”, a povestit Lidia, pe pagina personală de Instagram.
Lidia Buble a povestit fanilor că și în trecut s-a confruntat cu stări asemănătoare. În urmă cu opt ani, în timpul unui concert, Lidia Buble și-a pierdut cunoștința pe scenă și și-a revenit ulterior, în ambulanțăm neștiind cum a ajuns acolo.
„Îmi aduc aminte că la ultima piesă, pe vremea aia era hit mare piesa „Kamelia’, am zis că mă simt foarte rău și că îmi pare rău pentru că nu pot duce concertul la final. Din momentul ăla a fost totul blank. Nu mai știu ce s-a întâmplat, dar când m-am trezit eram în ambulanță și îmi punea o vitamină pe venă.
Asta este starea pe care am avut-o și atunci, o recunosc, îmi aduc aminte de ea. Mie mi se întâmplă foarte rar să îmi fie rău. Vă pup și vă mulțumesc pentru toate grijile pe care vi le faceți pentru mine”, a relatat Lidia Buble, pe contul personal de Instagram.
Lidia Buble și Horațiu Nicolau trăiesc o poveste de iubire
Lidia Buble provine dintr-o familie numeroasă, iar tatăl artistei este pastor penticostal, așadar credința reprezintă un element foarte important în viața artistei. Lidia recunoaște că atunci când se simte copleșită de probleme își sună tatăl și-i spune să se roage pentru ea. Mai mult decât atât, artista recunoaște că rugăciunea este prezentă zilnic în viața sa și că ține post negru ori de câte ori are ocazia.
Lidia Buble traversează o perioadă frumoasă din punct de vedere personal. Artista are o relație cu afaceristul Horațiu Nicolau și, în ciuda diferenței de vârstă care există între ei, cei doi par să se înțeleagă de minune.
Artista radiază de fericire, iar dragostea i se poate citi în privire. Deși nu se grăbește să îmbrace rochia de mireasă și nici nu este logodită, în mod cert Lidia este o femeie iubită și răsfățată din plin de către bărbatul care îi este alături la bine și la greu.