Lidia Buble și Horațiu Nicolau sunt împreună de peste un an, dar nu au în plan să se căsătorească în curând. Cântăreața dorește să-și concentreze atenția mai mult asupra carierei sale în acest an. Iată ce planuri are Lidia pentru acest an!
Lidia Buble și Horațiu Nicolau sunt împreună de peste un an, dar nu au în plan să se căsătorească în curând. Cântăreața dorește să-și concentreze atenția mai mult asupra carierei sale în acest an. Iată ce planuri are Lidia pentru acest an!
Despre relația dintre Lidia Buble și Horațiu Nicolau se știe că există o diferență de vârstă de 32 de ani, însă acest aspect nu a reprezentat niciodată un impediment în calea lor. Artista formează un cuplu alături de partenerul ei în vârstă de 62 de ani.
Recent, Lidia Buble a primit un inel prețios, generând speculații privind o posibilă logodnă. Cu toate acestea, cântăreața a explicat ferm că nu este vorba despre un angajament, ci despre un cadou dorit de ea.
Desi și-a exprimat dorința de a purta rochia de mireasă și de a ajunge în fața altarului alături de persoana iubită, Lidia Buble a subliniat că nu are în vedere să se căsătorească în viitorul apropiat. În acest an, artista este hotărâtă să-și concentreze eforturile asupra carierei sale și a pregătit numeroase melodii care conțin versuri foarte sensibile.
„Nu am planuri de căsătorie, tu știi că eu sunt foarte sinceră. Nici nu-mi permit să mint că instant îmi crește nasul ăsta și mai mare decât e, deci planuri de căsătorie nu sunt, deocamdată”, a declarat Lidia Buble, conform Cancan.
Lidia Buble este extrem de entuziasmată în legătură cu inelul pe care l-a primit la împlinirea vârstei de 30 de ani de la partenerul său, Horațiu Nicolau. Acesta i-a dăruit un elegant inel cu diamant de 5 carate ca simbol al iubirii lor.
„Este un inel pe care l-am primit la împlinirea vârstei de 30 de ani. Vine superb. Este un diamant de 5 carate. L-am primit în semn de iubire, de apreciere și este, de altfel, primul inel serios pe care îl port cu plăcere zilnic, pentru că până acum mă împodobeam așa doar pe la concerte. Dar pe acesta, pentru că este și primit din partea unei persoane foarte dragi, îl port zilnic.”, povestea Lidia Buble.
Lidia Buble radiază de fericire de când l-a întâlnit pe Horațiu Nicolau, însă refuză să ofere prea multe detalii despre legătura dintre ei. Important este că ambii sunt fericiți și timpul parcă zboară atunci când sunt împreună.
Întrebată de către cei de la Ciao cum se simte, Lidia a oferit un răspuns evaziv, dar care face cât o mie de cuvinte.
„Lasă că știți voi, din presă. Important este că el este omul care mă face să zâmbesc în fiecare zi și care m-a împlinit pe deplin. Foarte fericită, se vede, nu? Sunt mai relaxată, pentru că în sfârșit pot să mă exprim așa cum simt eu în sufletul meu și asta mă bucură foarte tare și da, sunt fericită, pentru că am toate motivele să fiu fericită”, a declarat Lidia.
Sursă foto: Instagram Lidia Buble