Noul film regizat de Tudor Giurgiu, „Libertate”, a fost selectat în Competiția Oficială a Festivalului de Film de la Sarajevo (11 – 18 august 2023), unde va intra în cursa pentru marele trofeu numit The Heart of Sarajevo. Inspirat din fapte reale, Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989.
Filmul Libertate, în competiție la Sarajevo Film Festival
În haosul și panica generate de protestele mulțimii împotriva autorităților din decembrie 1989, o unitate de miliție din Sibiu devine ținta unui asalt violent care degenerează într-o confruntare sângeroasă între soldați, milițieni, securiști și civili. Încercând să scape de asediu, mai mulți bărbați sunt capturați de Armată și acuzați că sunt teroriști. În rolurile principale joacă actorii Alex Calangiu, Cătălin Herlo, Ionuț Caras și Iulian Postelnicu.
Anul trecut, cât încă era în producție, Libertate a câștigat premiul juriului la CineLink Industry Days, programul dedicat proiectelor aflate în dezvoltare din cadrul Festivalului de la Sarajevo.
„Mă bucur că filmul nostru are premiera internațională la Sarajevo, unde a fost recunoscut încă din faza de producție. Sunt nerăbdător să văd cum va reacționa publicul festivalului la poveste – aducem pe ecran un film alert, de acțiune, bazat pe o cercetare extensivă a celor întâmplate la Sibiu în decembrie 1989. Nu e un film care vrea să găsească adevărul, cred că va ridica și mai multe semne de întrebare despre acele zile complicate” spune Tudor Giurgiu.
Din distribuția filmului mai fac parte Alexandru Papadopol, Andi Vasluianu sau Mirela Oprișor. Scenariul este scris de Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu, după o idee de Napoleon Helmis.
Festivalul de Film de la Sarajevo este cel mai important și cel mai mare festival de film din Europa de Sud-Est și unul dintre cele mai mari festivaluri de film din Europa. A fost fondat în 1995, în timpul asediului orașului Sarajevo în perioada războiului bosniac.
Tudor Giurgiu este unul dintre cei mai cunoscuți regizori și producători români. A regizat filme precum Legături bolnăvicioase (2006), Despre oameni și melci (2012), De ce eu? (2015) sau Parking (2019). Este fondatorul casei de producție Libra Films și Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).