Actorul a renunţat la petrecerile de la Hollywood şi preferă să pescuiască în timpul liber, deşi admite că nu a acordat prea muta atenţie acestui hobby în ultima vreme, relatează femalefirst.co.uk.
Actorul a renunţat la petrecerile de la Hollywood şi preferă să pescuiască în timpul liber, deşi admite că nu a acordat prea muta atenţie acestui hobby în ultima vreme, relatează femalefirst.co.uk.
„Îmi place să-mi fac meseria, dar atunci când nu lucrez merg cu copiii mei la pescuit”, a spus Liam Neeson (58 de ani).
„Nu am mai ieşit de la sfârşitul lunii august, când am dus copiii în Wyoming şi am prins câţiva păstrăvi”.
Pasiunea pentru pescuit l-a determinat pe Liam Neeson să apară într-un program dedicat hobby-ului său:
„În America există programul <> şi eu am apărut în cinci episoade. Ultimul a fost realizat în Noua Zeelandă, filmările au durat zece zile şi am putut să-l iau cu mine pe cel mai bun prieten al meu. Am fost filmaţi de două camere tot timpul, însă ne-am distrat de minune”.
Liam Neeson a rămas văduv în martie 2009, după ce nevasta sa, Natasha Richardson, a murit în urma unui accident de schi.