Liam Neeson a vorbit despre importanța familiei în cel mai recent număr al revistei People. Îndrăgitul actor a povestit cât de mult a contat sprijinul familiei sale după pierderea tragică a soției sale, Natasha Richardson.
Liam Neeson a vorbit despre importanța familiei în cel mai recent număr al revistei People. Îndrăgitul actor a povestit cât de mult a contat sprijinul familiei sale după pierderea tragică a soției sale, Natasha Richardson.
Actrița britanică a decedat pe 18 martie 2009, iar Neeson, acum în vârstă de 72 de ani, și-a crescut singur cei doi fii, Micheál și Daniel, care aveau 13, respectiv 12 ani la momentul tragediei.
Liam Neeson a povestit să sora Natashei și mama acesteia i-au fost de un real ajutor la scurt timp după pierderea actriței.
El a elogiat-o pe sora regretatei sale soții, Joely Richardson, și pe mama acesteia, Vanessa Redgrave, două actrițe îndrăgite de public, declarând: „Toți ne-am strâns împreună. Vanessa și Joely au fost extraordinare. Am fost norocoși în multe privințe.”
Natasha Richardson, născută pe 11 mai 1963 la Londra, a fost o actriță talentată și apreciată, provenind dintr-o familie renumită de artiști. Fiica legendarei actrițe britanice Vanessa Redgrave și a regizorului Tony Richardson, Natasha și-a croit propria carieră în lumina reflectoarelor, devenind o prezență marcantă în lumea teatrului și filmului. Viața ei a fost plină de realizări și momente de împlinire, dar din păcate s-a încheiat tragic, în urma unui accident nefericit.
Una dintre cele mai frumoase părți ale vieții ei a fost povestea de iubire cu Liam Neeson. Cei doi s-au cunoscut în timpul repetițiilor pentru piesa Anna Christie pe Broadway și au început o relație care a fost adesea descrisă ca „plină de pasiune și armonie”. S-au căsătorit în 1994 și au avut doi fii, Micheál și Daniel.
Neeson și Richardson și-au menținut relația departe de atenția presei și au fost văzuți ca un cuplu solid și discret.
Viața strălucitoare a Natashei Richardson s-a încheiat brusc pe 18 martie 2009, în urma unui accident de schi la stațiunea Mont Tremblant din Canada. În timp ce lua lecții de schi pe o pârtie destinată începătorilor, Natasha a căzut și s-a lovit la cap. Deși părea inițial nevătămată și a refuzat ajutorul medical, starea ei s-a deteriorat rapid câteva ore mai târziu.
A fost transportată de urgență la un spital din Montreal, unde medicii au descoperit că suferise un traumatism cerebral grav. Din păcate, familia sa a fost nevoită să ia decizia dificilă de a o deconecta de la aparate, în urma constatării morții cerebrale.
Liam Neeson s-a destăinuit recent cu privire la viața sa sentimentală, dezvăluind că și-a schimbat perspectiva asupra relațiilor amoroase. Actorul a fost căsătorit cu Natasha Richardson din 1994 până la moartea acesteia, la vârsta de 45 de ani, în 2009.
În noul număr al revistei Poeple, actorul nominalizat la Oscar vorbește despre cariera sa emblematică, despre paternitate și despre viața sa de acum, la vârsta de 72 de ani. Întrebat dacă mai are întâlniri amoroase, Liam Neeson răspunde a spus că: „Nu. Am trecut peste toate astea”.
Sursă foto: Hepta – Profimedia