Homepage  / Seriale româneşti

„Lia – Soţia soţului meu” ajunge la final. Ce spun protagoniștii despre emoțiile ultimelor zile de filmări. „Mi-a trecut prin minte să greşesc intenţionat”

„Lia – Soţia soţului meu” ajunge la final. Ce spun protagoniștii despre emoțiile ultimelor zile de filmări. „Mi-a trecut prin minte să greşesc intenţionat”
8

de Roxana Mirea,

După patru sezoane pline de momente dramatice și răsturnări de situație, serialul „Lia – soția soțului meu” se încheie în această săptămână. Ultimele două episoade, difuzate joi și vineri de la ora 20.30 pe Antena 1, aduc telespectatorilor un final glorios.Pentru actorii implicați, sfârșitul acestui proiect a fost de asemenea o experiență intensă, cu amintiri de neuitat. 

„Lia – Soţia soţului meu” ajunge la final 

Serialul „Lia – soția soțului meu”, povestea semnată de Ruxandra Ion şi produsă de Dream Film Production, ajunge la marele final. După ce vreme de patru sezoane au trăit intens alături de protagonişti piedicile în calea iubirii lor, telespectatorii vor fi martorii unui final glorios în ultimele două episoade ale proiectului, difuzate joi şi vineri, de la 20.30, la Antena 1.  

Sfârşitul proiectului a venit cu trăiri intense şi pentru protagonişti: „Lia mi-a dat șansa să fiu actriță. Mi-a dat șansa să greșesc și să învăț, să cunosc oameni minunați, să primesc și să ofer emoție. „Lia” mi-a dat șansa să practic cea mai frumoasă meserie din lume și sunt mai mult decât recunoscătoare. A fost o experiență fabuloasă și îmi pare rău ca s-a terminat, însă am învățat ca atunci când se încheie un capitol, începe altul. Așa că, le mulțumesc tuturor telespectatorilor și fanilor care ne-au urmărit și care ne-au umplut inimile cu fericire. Să ne revedem curând!”, a dezvăluit Ana Bodea, interpreta Liei.  

La rândul lui, Ştefan Floroaica, cel care vreme de doi ani l-a adus pe micile ecrane pe Petru Vornicu spune: „Nu reţin exact ce reacţie am avut atunci când am filmat ultima secvenţă, însă ştiu precis că am avut un moment de conştientizare că această experienţă frumoasă chiar a ajuns la final. Ultima secvenţă a fost împreună cu Ana şi a fost una plină de încărcătură. Înainte să se dea “acțiune” mă uitam la toți oamenii care erau acolo și realizam ca e pentru ultima oară când ne vedem în această formulă și în acest context. Chiar îmi amintesc că mi-a trecut prin minte ca ultima dublă să o greşesc intenţionat, doar ca să mai prelungesc puțin momentul, dar am dat-o bine din prima și am auzit “stop, filmările s-au încheiat” , iar apoi ne-am luat cu toții în brațe și ne-am luat rămas bun.” 

Lia – Sotia sotului meu_7Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Şi pentru Ioana Blaj, interpreta lui Alice Vornicu, serialul „Lia – Soţia soţului meu” a însemnat foarte mult: „Alice a fost pentru mine mai mult decât un rol. A fost eliberare, frustrare,  a fost vindecare, a fost viaţa timp de doi ani, a fost creaţie. Cu ajutorul acestui rol am reuşit să cresc ca actriţă şi ca om. Să lucrez la un rol negativ a fost un vis devenit realitate. Am dat tot ce am avut mai bun şi m-am lăsat cu încredere în scenariu. Alice nu ar fi putut exista fără ajutorul tuturor colegilor mei ( fiecare personaj din Lia  a avut o contribuţie la rolul Alice), fiecare om de pe platou a contribuit într-un fel sau altul la ceea ce aţi vazut în fiecare joi la TV. Aş vrea să mulţumesc fiecărui coleg în parte pentru tot, dar nu aş avea loc aici. Alice va rămâne în amintirea rolurilor interpretate, pentru mult timp şi sper să fie doar începutul rolurilor puternice.  Multumesc pentru încredere Ruxandra Ion, Radu Grigore, Bianca Mina, Andrei Barbu, Bogdan Dumitrescu, pentru deschidere – tuturor colegilor, pentru implicare -fiecărui coleg de pe platou şi multumesc vouă, pentru că ne-aţi urmărit în fiecare zi. Nu rataţi ultimele două episoade de joi si de vineri. Vă promit un final pe care nu o să-l uitaţi şi de care vă va fi dor.”  

La rândul ei, Ilinca Goia dezvăluie despre personajul ei: „Otilia Bădescu din primul sezon a evoluat destul de mult, s-a rafinat și a devenit mai dreaptă, mai „cu-minte”, mai echilibrată  în cel de-al patrulea sezon!”, în vreme ce despre marele final al serialului mai spune: „Finalul serialului îi aparține, după umila mea părere, cu totul și cu totul Ioanei Blaj. Când îl veți viziona îmi veți da dreptate. Am avut în acele clipe străluminarea gândului – revelație că se naște lângă mine o imensă Actriță ! Să-i dea Dumnezeu rolurile pe care le merită !”.  

Începe „Iubire cu parfum de lavandă” 

Joi, după penultimul episod „Lia – Soţia soţului meu” şi vineri, după ultimul episod, o nouă poveste originală semnată de Ruxandra Ion şi produsă de Dream Film Production va avea premiera la Antena 1. „Iubire cu parfum de lavandă” va fi difuzat ulterior în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, la Antena 1 şi va aduce în prim plan o poveste originală de iubire, în care doi oameni maturi, captivi în lumi complet diferite, au şansa unui nou început împreună, dincolo de toate greutăţile din vieţile lor. 

Sursa foto: Antena 1 

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton