Homepage  / Cinema / Oscar 2021

Leonardo DiCaprio va juca în remake-ul filmului premiat cu Oscar „Încă un rând”, al lui Thomas Vinterberg

Leonardo DiCaprio va juca în remake-ul filmului premiat cu Oscar „Încă un rând”, al lui Thomas Vinterberg

de Redactia Tvmania

Nici nu s-au stins bine ecourile premiilor Oscar din 2021, că drepturile unui remake în limba engleză al filmului lui Thomas Vinterberg au și fost cumpărate, pentru un film cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, scrie deadline.com. 

 

Drepturile pentru remake-ul în limba engleză al filmului „Încă un rând”, regizat de Thomas Vinterberg, care a câștigat premiul Oscar la categoria cel mai bun film internațional, au fost deja achiziționate în urma unei licitații. Filmul îl va avea în rolul principal pe Leonardo DiCaprio și va fi produs de Appian Way, Endeavour Content și Makeready. 

Proiectul a fost foarte căutat de producători, chiar înainte ca filmul să câștige Oscarul duminică seară, pe 25 aprilie, în cadrul ceremoniei de la Union Station. Filmul realizat la Hollywood îi va prilejui lui Leonardo DiCaprio un nou tip de personaj pentru filmografia sa, un bărbat vulnerabil, de vârstă mijlocie, aflat în criză existențială, jucat în original de Mads Mikkelsen.

 

Filmul „Încă un rând”, povestea a patru prieteni

Pregătirea pentru achiziționarea drepturilor asupra filmului și licitația propriu-zisă au fost perfectate în ultimele două săptămâni dinaintea ceremoniei Oscarurilor, la care filmul danez a fost recompensat cu statueta mult râvnită. Studiourile producătoare intenționează să angajeze rapid un scenarist.  

Filmul „Încă un rând” este povestea a patru prieteni, profesori în plină criză a vârstei mijlocii, care hotărăsc să experimenteze ipoteza că un anumit nivel de alcool în sânge face viața mai interesantă. În timp, lucrurile scapă însă de sub control pentru unii dintre ei. Aceasta este însă doar premisa unui film care vorbește despre alegerile pe care le facem în viață, despre cum ne trăim visurile, tinerețea și aspirațiile și cum se răsfrânge totul asupra celor dragi, aflați lângă noi.

Cineastul danez Thomas Vinterberg a susținut unul dintre cele mai emoționante discursuri ale serii Oscarurilor, dedicând victoria fiicei sale Ida, care a murit într-un accident de mașină la patru zile după începerea filmărilor. „Ea a fost inspirația din spatele filmului și persoana care a crezut cel mai mult în el, de aceea îi dedic ei acest premiu”, a spus regizorul. Fiica lui urma să o interpreteze pe fiica protagonistului, jucat de Mads Mikkelsen. „Încă un rând” a mai câștigat premiul BAFTA pentru cel mai bun film într-o altă limbă decât engleza și multe alte distincții, iar Thomas Vinterberg a fost, de asemenea, nominalizat la Oscar la categoria cel mai bun regizor.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton