„O să iau o pauză foarte, foarte lungă. Am făcut trei filme în ultimii doi ani şi sunt obosit”, a spus Leonardo Dicaprio (38 de ani).
Starul va folosi timpul liber pentru a salva mediul înconjurător.
„Mi-ar plăcea să fac lumea mai bună. Zbor în jurul lumii şi-mi aduc contribuţia pentru conservarea mediului înconjurător. Acoperişul casei mele este plin de panouri solare. Conduc o maşină electrică.”
Leonardo Dicaprio are de gând să se şi relaxeze pe parcursul vacanţei.
„Îmi iau meseria în serios când sunt pe platourile de filmare. Viciul meu este să stau cu prietenii fără să vorbim despre nimic important şi să mă comport ca un idiot. Este un fel de terapie să mă comport ca un idiot în preajma lor.”
Actorul de 38 de ani apare în cel mai recent film al lui Quentin Tarantino, „Django Unchained” şi a terminat de curând filmările la alte două pelicule, „The Great Gatsby” şi „The Wolf of Wall Street”.