Starul american a relatat experienţele din care abia a scăpat cu viaţă, anunţă digitalspy.co.uk.

„Un mare rechin alb a intrat în cuşca mea când făceam scufundări în Africa de Sud. Jumătate din corpul lui era în cuşcă şi încerca să mă prindă. M-am lăsat în jos şi am încercat să stau cât mai întins. Rechinul a clănţănit de cinci sau şase ori la mică distanţă de capul meu. Tipii de acolo mi-au spus că nu s-a mai întâmplat aşa ceva în cei 30 de ani de activitate.
A mai fost un zbor cu Delta Airlines spre Rusia. Eram la clasa business, iar motorul a explodat în faţa mea. Stăteam acolo şi mă uitam la aripă, care a explodat într-o minge de foc. A fost o nebunie. Au oprit toate motoarele pentru câteva minute, aşa că planam fără să se audă un sunet, nimeni din avion nu făcea zgomot. A fost o experienţă suprarealistă.
Am sărit cu paraşuta în tandem. Când am scos prima paraşută, era înnodată. Domnul cu care eram a tăiat-o. Am continuat să cădem în gol timp de cinci, zece secunde. Nici măcar nu m-am gândit la paraşuta de rezervă, credeam că o să murim. Până când a deschis-o. Partea amuzantă a fost când mi-a spus că probabil am să-mi rup picioarele la aterizare, pentru că ne deplasam prea repede”, a povestit actorul.

 
Urmărește-ne pe Google News