;
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Leonard Nimoy se retrage definitiv

22 April 2010

Actorul Leonard Nimoy (79 de ani) s-a decis să se retragă de tot din actorie. După ce anul trecut, a apărut în noul film „Star Trek' (în care mai tânărul Spock era jucat de Zachary Quinto, din „Heroes'/„Eroii'), acum Nimoy spune că a terminat-o de tot cu această meserie.

Într-un interviu acordat site-ului torontosun.com, actorul american a explicat că a crezut de multe ori că a termiant cu franciza „Star Trek', dar că acum vrea să scape de Spock definitiv.

„Vreau să cobor de pe scenă. Şi cred că nu ar fi corect faţă de Zachary Quinto (dacă aş continua cu acest rol)', a spus acesta despre colegul lui de breaslă care îi va duce personajul mai departe.

Fanii lui Nimoy vor fi dezamăgiţi să afle că acesta nu va mai apărea deloc nici în următorul „Star Trek' (2012) şi nici în serialul „Fringe', în care i-a dat viaţă (în primele două sezoane de până acum) enigmaticului doctor William Bell.

„Fac asta de 60 de ani. Îmi place ideea de a termina într-o notă pozitivă. M-am distrat foarte, foarte mult', a explicat el. Nimoy a acceptat să apară în „Fringe' ca o favoare pentru creatorul acestuia, J.J. Abrams (părintele „Lost: Naufragiaţii').

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare