„Începutul”, filmul cu Leonardo DiCaprio care intră astăzi pe marile noastre ecrane, este o călătorie în subconştient în care timpul şi spaţiul sunt relative, imaginaţia face legea şi povestea e încâlcită ca un cub rubik.
„Începutul”, filmul cu Leonardo DiCaprio care intră astăzi pe marile noastre ecrane, este o călătorie în subconştient în care timpul şi spaţiul sunt relative, imaginaţia face legea şi povestea e încâlcită ca un cub rubik.
Majoritatea criticilor au căzut de acord: „Începutul” (cu al său buget ameţitor de 160 de milioane de dolari) este un film excepţional, dar complicat, care necesită mai multe vizionări pentru a fi decodificat, multă atenţie la cinematograf şi – poate tocmai de asta – poate deveni obositor. Este SF, film de acţiune, thriller şi una dintre cele mai originale pelicule ale verii. Toată povestea se desfăşoară între diferite planuri de conştienţă, visurile diferitelor personaje se întrepătrund şi se suprapun, iar privitorul ajunge să nu mai ştie la ce se uită, pierzându-se în labirintul imaginaţiei regizorului şi scenaristului Christopher Nolan.
Protagonistul este Cobb (Leonardo DiCaprio), un expert în infiltrarea în subconştient, care obţine secrete corporatiste din mintea diverselor ţinte, pentru a le vinde pe bani buni. Alături de echipa lui, formată din Arthur (Joseph Gordon-Levitt), Ariadne (Ellen Page), Yusuf (Dileep Rao) şi Eames (Tom Hardy), Cobb acceptă un ultim job din partea lui Saito (Ken Watanabe), care îi promite o viaţă liberă, alături de copiii lui. Va încerca să facă inversul: să planteze o idee în mintea unei ţinte (Cillian Murphy), pentru a asigura dezmembrarea unei corporaţii.
.
Se scrie deja că pelicula are şanse la Oscarul de anul viitor. Nu strică nici faptul că fanii lui Christopher Nolan („Memento”, „Cavalerul negru”) s-au înghesuit la cinematografe în weekendul de lansare, astfel încât pelicula a adunat 76 de milioane de dolari în toată lumea. Reversul medaliei este că filmul ar putea fi prea vizionar (sau greu de înţeles) pentru membrii Academiei de Film, care l-ar putea nominaliza la alte categorii (actor principal, imagine, editare, efecte speciale), nu la „cel mai bun film”.