Dintre toate ecranizările romanului omonim scris de francezul Francois Choderlos de Laclos, aceasta este considerată cea mai extravagantă, dar şi cea mai reuşită.
Intriga poveştii se ţese în jurul rămăşagului dintre desfrânata marchiză de Merteuil (Glenn Close) şi fostul ei iubit, vicontele de Valmont (John Malkovich). Acesta trebuie să o seducã pe fecioara Cecile (Uma Thurman) înainte de nunta ei. Vicontele adaugă un motiv în plus pariului: să o cucerească pe puritana madam de Tourvel (Michelle Pfeiffer). Valmont moare însă într-un duel, lăsând în urma lui dovezi care distrug prestigiul marchizei.
Filmul reconstituie cu fidelitate atmosfera Franţei secolului al XVIII-lea, în care iubirea este o slăbiciune nepermisă, iar seducţia este considerată o armă redutabilă.
Filmul a primit trei premii Oscar, dintre care unul pentru cele mai bune costume, iar celelalte au fost obţinute de Glenn Close şi Michelle Pfeiffer.