Homepage  / Vedete străine

Legătura neștiută dintre Lily Collins și Prințesa Diana. Ce s-a întâmplat între ele

Legătura neștiută dintre  Lily Collins și Prințesa Diana. Ce s-a întâmplat între ele

de Roxana Mirea,

Între Lily Collins, actrița din „Emily in Paris”, serial difuzat de Netflix, și Prințesa Diana a existat o legătură. Pe când avea doar 2 anișori, actrița a întâlnit-o în persoană pe mama prinților Harry și William. Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Lily Collins a povestit ce s-a întâmplat între ea și regretata Prințesă Diana.

Ce s-a întâmplat între Lily Collins și Prințesa Diana

Lily Collins fost invitată în cadrul emisiunii „The Late Late Show With James Cordon”. Actrița din „Emily in Paris” a povestit cum a încercat să smulgă un buchet de flori de la Prințesa Diana, pe vremea în care era doar o fetiță.

James Cordon a arătat o fotografie cu Lily Collins, în care era alături de părinții ei, dar și de Prințesa Diana.

Aici ești cu tatăl tău, Phil Collins, acesta ești tu, primind niște flori de la Prințesa Diana. Îți amintești vreun ceva despre acest moment?”, a întrebat-o Cordon pe Lily, care avea doar doi ani în momentul în care a fost făcută fotografia, potrivit Page Six.

Mi s-a povestit despre acel moment”, a spus Lily Collins, acum în vârstă de 32 de ani. „În poză, suntem mama, tata și cu mine, la un eveniment Prince’s Trust (n.r. o organizație caritabilă din Regatul Unit) și îi dau Dianei flori, dar în clipa în care a venit să le ia, eu am încercat să le trag înapoi de la ea.”

Cum actrița avea doar 2 ani atunci, nimeni nu s-a putut supăra pe ea pentru gestul pe care l-a făcut.

Purtam o rochie drăguță, așa că cine ar fi putut să mă pedepsească atunci?”, a spus ea.

Ce i-a făcut Lily Collins Prințului Charles

Totuși, relația lui Lily Collins cu familia regală nu s-a încheiat atunci. Ea a mai povestit că, atunci când era mică, a aruncat cu un obiect în fostul soț al Dianei, Prințul Charles.

Mă jucam cu niște jucării cu Prințul Charles și am început să arunc cu ceva în el, adică i-am aruncat un telefon de jucărie în cap”, și-a amintit actrița. Ea a explicat că a fost în preajma familiei regale destul de des, deoarece tatăl ei, care este cântăreț, a fost implicat în eforturile lor caritabile.

„Tatăl meu a făcut o mulțime de lucruri cu Prince’s Trust, așa că și eu am crescut în Anglia, sunt britanică”, a spus ea.

Lily Collins este fiica lui Phil Collins, în vârstă de 70 de ani, și a lui Jill Tavelman. Phil și Jill au fost căsătoriți între 1984 și 1996. El mai are patru copii din alte relații.

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton