Actriţa de 43 de ani (“King of Queens”) a anunţat că renunţă la Scientologie pe 11 iulie, după trei decenii în care a fost unul dintre cei mai vizibili membri ai bisericii, iar acum motivele încep să fie dezvăluite în presa de peste Ocean.
Potrivit People.com, aceasta l-ar fi deranjat pe liderul bisericii, David Miscavige, punându-i la îndoială deciziile în repetate rânduri, fapt ce a determinat tot felul de “verificări şi interogatorii” suportate de actriţă.
“Aş vrea să-mi exprim sincera apreciere pentru reacţia covârşitor pozitivă pe care am primit-o din partea mass-media, a colegilor şi a fanilor”, a declarat Remini într-un comunicat oficial.
Din partea lor, conducătorii Bisericii Scientologice au declarat că nu vor comenta în privinţa lui Remini sau a oricărui alt membru în particular şi că cei care-i critică nu înţeleg natura acelor verificări.