; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

FOTO: Lavinia Petrea s-a îndrăgostit de plajele retrase de la Marea Neagră

25 July 2012

Se află zi de zi în mijlocul evenimentelor şi tocmai de aceea au preferat ca anul acesta să-şi încarce bateriile în locuri retrase şi cât mai puţin amenajate. Lavinia Petrea, una dintre colegele de pupitru ale lui Mihai Dedu la Ştirile Pro TV de la ora 7:00, şi iubitul ei, corespondentul Ştirilor Pro TV Paul Angelescu, şi-au petrecut vacanţa de vară la mare.

„Am petrecut câteva zile pe litoralul românesc, însă am ales plaje mai retrase, spre Năvodari şi la Corbu. Mi-a plăcut că îţi poţi întinde prosopul unde vrei şi te poţi bucura de mare şi de plajă în linişte. Asta ne-am dorit anul acesta', a mărturisit Lavinia.

Cei doi au dat o fugă şi în Bulgaria, în zona Kaliacra, în apropiere de Balcic. „Acolo ne place mai mult marea, pentru că datorită reliefului stâncos, apa este azurie. Am ales şi aici tot plajele mai liniştite', îşi aminteşte Lavinia.

Vacanţa s-a încheiat la bunicii lui Paul. Lavinia, care şi-a descoperit de curând pasiunea pentru gătit, a gustat din plin bunătăţile făcute de bunică şi a profitat de grădina din spatele casei pentru a prepara salate care mai de care mai gustoase.

img_3411

Picture 1 of 2

Citește și:

Schimbări la pupitrul Știrilor Pro TV de dimineață

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare