Laurențiu Reghecampf spune că divorțează de Anamaria Prodan
În ultimele trei luni, s-a tot vorbit de divorțul dintre Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan, însă nu se știa nimic sigur. Chiar dacă antrenorul a declarat, la un moment dat, că divorțează, Anamaria Prodan s-a luptat să demonstreze că nu este așa. Aceasta a spus că iubirea lor este indestructibilă și că nu se pune problema ca ea și Laurențiu Reghecampf.
Totuși, se pare că Laurențiu Reghecampf a luat o hotărâre definitivă. Acesta a spus că a depus deja actele de divorț. În ultimul timp, au circulat zvonuri că noua lui iubită l-ar face tată pentru a treia oară, însă speculațiile nu au fost confirmate oficial.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Laurențiu Reghecampf: „Am depus actele de divorț”
Laurențiu Reghecampf a declarat pentru cancan.ro că a demerat procedura pentru divorțul de Anamaria Prodan. Acesta a declarat că nu duce niciun război cu nimeni și că vrea să precizeze anumite aspecte pentru a nu exista neînțelegeri.
„Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viața mea. Eu nu mi-am expus niciodată viața personală și nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal și nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creștine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu.
Nu sunt o persoană conflictuală și nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorț la capătul unei căsnicii de care nu mă voi dezice vreodată și pledez pentru respectarea opțiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât și profesional”, a declarat Laurențiu Reghecampf.