Modifica setarile cookie
Homepage  / Timp liber / Nu rata!

Laurent Gounelle vine în România pentru a-și lansa ultima carte: „Îți promit libertatea”

de Redactia Tvmania

Aproape nimic nu prevestea succesul pe care autorul Laurent Gounelle îl va avea și poate tocmai de aceea însăși viața lui ar putea fi un subiect de roman. Laurent Gounelle vine în România, la invitația Editurii Trei, iar cititorii îl vor putea întâlni joi, 10 octombrie 2019, de la ora 19:00 la Librăria Cărturești Verona. Autorul își va lansa cea mai nouă carte, publicată în Franța anul trecut, Îți promit libertatea – o poveste care îndeamnă cititorul să-și descopere atât propria personalitate, cât și pe a celor care îl înconjoară.

Născut pe 10 august 1966, crescut de o mama catolică și un tată protestant, micul Laurent a avut parte de o educație foarte strictă. Mediul în care a crescut și s-a format era unul atât de serios, încât visarea, lectura sau observarea atentă a naturii au fost metodele lui de evadare din atmosfera căminului său, deloc primitoare. Când avea 17 ani și-a exprimat dorința de a deveni psihiatru, dar a fost deturnat din a-și împlini visul de medicul de familie, un pesimist convins că această meserie nu ar fi avut niciun viitor. Nici tatăl lui, profesor și cercetător în fiziologie, nu avea prea multă considerație față de științele umaniste. Presat de părinți să urmeze niște studii „serioase” și optând așadar pentru domeniul economic, scriitorul de astăzi a trăit la numai 23 de ani o adevărată criză existențială. „Asta nu este viața pe care mi-o doream” a fost concluzia la care a ajuns, așa că au urmat niște ani în care a încercat să se regăsească, ceea ce s-a tradus, firește, într-un parcurs neregulat, descris ulterior de o jurnalistă de la Liberation ca fiind „traiectoria unui pui proaspăt decapitat”.

Pasiunea pentru ființa umană nu l-a părăsit în tot acest timp. Se dedică trup și suflet științelor umaniste și în special psihologiei și filosofiei. Face călătorii inițiatice și, din dorința de a-și transforma pasiunea în meserie, devine consultant în domeniul resurselor umane, meserie pe care a practicat-o vreme de 15 ani. În 2006, un an foarte încărcat din punct de vedere emoțional – marcat de moartea tatălui său, la doar câteva luni după ce autorul se căsătorise, nașterea primului său copil și moartea celui mai bun prieten, Laurent Gounelle s-a apucat de scris o poveste care i-a permis să-și împărtășească ideile pe care le avea referitoare la căutarea fericirii. Omul care voia să fie fericit a fost publicată în 2008 și a devenit un bestseller mondial, tradus în 25 de limbi, numărul 1 în ceea ce privește vânzările în Franța.

În 2014, publică Ziua în care am învățat să trăiesc un roman despre descoperirea de sine și despre sensul vieții, care s-a plasat pe toate listele de bestselleruri. Este în curs de traducere în numeroase țări, iar în Franța s-a vândut în 450.000 de exemplare.

În 2016, Laurent Gounelle publică Și vei găsi comoara din adâncul tău, o plonjare în lumea spiritualității.

Și aceste trei romane au fost publicate în România de Editura Trei.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te