Modifica setarile cookie
Homepage  / Netflix

Laura Dern și Liam Hemsworth vor juca în filmul Netflix „Lonely Planet”

de Andreea Hentea,

Laura Dern și Liam Hemsworth sunt vedetele viitoarei povești de dragoste „Lonely Planet”, care se va vedea pe Netflix. Regia și scenariul vor fi semnate de Susannah Grant („De necrezut”), scrie deadline.com.

Laura Dern („Poveste despre căsnicie”, „Jurassic World Dominion”) și Liam Hemsworth („Poker Face”) au semnat contractul pentru viitorul film „Lonely Planet”, care va fi scris și regizat de Susannah Grant, creatoarea și una dintre regizoarele serialului „De necrezut” / „Unbelievable”, cu Toni Collette, care a avut premiera pe Netflix în 2019.

Filmul se va concentra pe o poveste de dragoste plasată în Maroc, ale cărei detalii nu au fost însă dezvăluite. Susannah Grant va fi și producătoare, alături de Sarah Timberman și Liza Chasin.

Ecranizări după succesele momentului

Filmul „Lonely Planet” continuă parteneriatul creativ dintre Netflix și compania 3dot, care a produs serialul „Anatomia unui scandal” (disponibil pe Netflix din 15 aprilie), bazat pe bestsellerul omonim al lui Sarah Vaughan.

Compania 3dot a încheiat un contract multianual cu Netflix în 2019, urmând să ecranizeze în curând bestsellerul „Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo” (publicat recent și în România), al lui Taylor Jenkins Reid și „Rockaway”, cartea autobiografică a lui Diane Cardwell.

Povești marca Susannah Grant

Cineasta americană Susannah Grant a fost nominalizată la Oscar în 2001, pentru scenariul filmului „Erin Brockovich” (cu Julia Roberts), și de trei ori la premiul Emmy, fiind nominalizată și premiată de-a lungul carierei cu trofee ca BAFTA și Gotham.

În afară de apreciatul serial „De necrezut”, ea a scris și regizat drama „Drumul spre regăsire” / „Catch and Release” (2006), cu Jennifer Garner, Timothy Olyphant și Kevin Smith. Ca scenaristă, a semnat „Al 5-lea val” / „The 5th Wave”, „Solistul” / „The Soloist”, „28 de zile” / „28 Days”, „O iubire ca-povești” / „Ever After: A Cinderella Story și „Pocahontas”, dar și serialul CBS cu medici „A Gifted Man”, cu Patrick Wilson.

Alte proiecte pentru cele două vedete

Laura Dern a câștigat primul său Oscar în 2020, pentru filmul „Poveste despre căsnicie” / „Marriage Story”, al lui Noah Baumbach, și a fost nominalizată pentru „În bătaia vântului” / „Rambling Rose” (1991) și „Sălbăticie” / „Wild” (2014).

Laura Dern

A primit premiul Emmy pentru multipremiatul serial „Marile minciuni nevinovate” / „Big Little Lies”, difuzat de HBO și a fost nominalizată de încă șapte ori la premiu. A mai fost premiată cu BAFTA, două premii Critics’ Choice, două premii Independent Spirit, cinci Globuri de Aur, premiul Lynn Stalmaster, acordat de Casting Society of America, precum și cu multe alte distincții.

În curând o vom vedea în „Jurassic World Dominion”, regizat de Colin Trevorrow, în „The Son”, noua dramă a lui Florian Zeller („Tatăl”) , în care va juca alături de Hugh Jackman și Vanessa Kirby, dar și în drama SF „Morning”, a lui Justin Kurzel. Ea va mai apărea în serialul „Mr. and Mrs. American Pie”, creat de Abe Sylvia.

Liam Hemsworth a fost nominalizat la Emmy în 2020, pentru serialul „The Most Dangerous Game”, iar în 2019 a jucat în comedia „Cât romantism!” / „Isn’t It Romantic”, cu Rebel Wilson. Recent, a încheiat filmările la „Poker Face”, al doilea film regizat de Russell Crowe, care va avea și unul dintre rolurile principale.

Liam Hemsworth (Photo by Jon Kopaloff/FilmMagic)

Russell Crowe interpretează rolul lui Jake, un miliardar care își invită prietenii din copilărie la proprietatea sa din Miami pentru un joc de poker cu mize mari, menit să le facă un anumit fel de dreptate tuturor participanților. Jake își regândește însă strategia atunci când conacul său din Miami este amenințat de un infractor periculos, care s-a făcut vinovat de crime și incendieri.

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te