; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Lansare de carte (2)

Lansare de carte surpriză pentru Mihai Bendeac, duminică, la iUmor

19 February 2021

Într-un sezon cu totul neașteptat, o lansare de carte era ultimul lucru la care juratul Mihai Bendeac s-ar fi gândit să i se întâmple la iUmor. Cel de-al zecelea sezon continuă duminică, de la ora 20.00, la Antena 1. 

Admiratori care i-au cumpărat cartea 'Jurnalul unui Burlac' l-au așteptat în una dintre zile la intrarea în platoul iUmor pentru a obține un autograf de la Mihai Bendeac. Mai întât șocat, apoi de-a dreptul măgulit, juratul iUmor s-a bucurat de lansarea sa de carte, mai ales că și colegii din echipă i-au pregătit o surpriză și și-au imprimat pe tricouri citate din volumul ce îi poartă semnătura. Ce le-a mărturisit Mihai Bendeac susținătorilor săi, cei de acasă pot afla duminică, de la ora 20.00, la Antena 1. 

De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up' pentru „DA' şi „Thumbs Down' pentru „NU', iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. 

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA' de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor', creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia 'iUmor', va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul 'iMai Mult Umor', al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro.

 „'iMai Mult Umor' este povestea nevăzută din spatele produsului finit 'iUmor', este spectacolul din spatele spectacolului', a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare