Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Lady Gaga, marea câştigătoare de la MTV EMA

7 November 2011

Duminică seară, MTV Romania a transmis în direct MTV Europe Music Awards (EMA), unele dintre cele mai prestigioase premii muzicale, a căror gală a avut loc în acest an la Odyssey Arena din Belfast.

Show-ul desfăşurat pe mai multe scene situate în diverse locaţii din Belfast, a fost precedat de prezentarea artiştilor şi invitaţilor pe covorul… roz! Bruno Mars şi trupa lui şi-au făcut apariţia în sacouri roz.

Primul premiu a fost luat de Katy Perry la categoria Best Live'. Marea câştigătoare a serii a fost fără îndoială Lady Gaga, care şi-a făcut apariţia pe scenă în ţinute extravagante cu pălării pe măsură, şi care a primit 4 premii: pentru Best Female', Biggest Fans', Best Video' şi Best Song' – la această categorie a declarat plângând că am ştiut de ce acest cântec, Born This Way', e atât de special pentru mine. Am simţit asta atunci când l-am scris'.

Justin Bieber a câştigat două premii

Legendara formaţie rock Queen a fost recompensată cu premiul Global Icon', mai ales că în acest an se împlinesc 40 de ani de la fondarea trupei.

Categoriile Best Male' şi Best Pop' au fost câştigate de Justin Bieber, care a mulţumit familiei şi fanilor mei, voi sunteţi motivul pentru care mă aflu acum şi aici', a încheiat artistul.

Şi Bruno Mars a fost recompensat cu 2 premii MTV EMA la categoriile Best New' şi Best Push'. La Best Hip-Hop', câştigător a fost Eminem, la Best Rock' – Linkin Park, 30 Seconds To Mars au plecat acasă cu premii pentru Best Alternative' şi Best World Stage', iar categoria Best Worldwide' a fost câştigată de formaţia coreeană Bigbang.

Cel mai şocant moment al show-ului a avut loc în timp ce Hayden Panettiere – foto- (interpreta personajului Claire din serialul Heroes') s-a trezit pe scenă, în timp ce prezenta nominalizările pentru Best Song', cu un bărbat complet gol lângă ea.

Mai mult de 8,000 de fani au urmărit show-ul MTV EMA din Belfast şi concertele susţinute de Justin Bieber, David Guetta, Lady Gaga, Bruno Mars, Coldplay, Red Hot Chili Peppers, Jessie J, LMFAO, Snow Patrol şi Queen – Brian May şi Roger Taylor împreună cu Adam Lambert (voce) au interpretat pentru toţi cei prezenţi la Odyssey Arena ‘The Show Must Go On, ‘We Will Rock You şi ‘We Are The Champions.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare