„La Stejarul Bătrân” a ajuns în cinematografe. Toate detaliile despre ultimul film al Ken Loach, de două ori laureat cu Palme d’Or

Pentru cei care iubesc deja filmele lui Ken Loach, cu puternicele lor analize sociale, personajele memorabile, tristețea și căldura pe care o degajă, acest nou „La Stejarul Bătrân” / „The Old Oak” (2023) nu va fi o surpriză, ci mai curând un motiv de melancolie, fiind ultimul film al cineastului care a declarat că vârsta (87 de ani) îl va împiedica, de acum încolo, să mai lucreze.

Aflat anul trecut în competiția pentru Palme d’Or la Cannes, distincție pe care cineastul britanic a primit-o de două ori (pentru „Mângâierea vântului” / „The Wind that Shakes the Barley”, în 2006, și pentru „Eu, Daniel Blake” / „I, Daniel Blake”, în 2016), „La Stejarul Bătrân” aduce în discuție conflictul iscat într-o mică așezare minieră sărăcită din Anglia atunci când în sat sosește un autocar cu refugiați sirieni.

Povestea din filmul „La Stejarul Bătrân”

TJ Ballantyne (Dave Turner), proprietarul localului „The Old Oak”, își apără cu îndârjire cârciuma unde mai beau doar câțiva obișnuiți ai locului, iar în momentul în care aceasta se transformă în spațiu al disputelor legate de acceptarea sau respingerea refugiaților este silit să iasă din proverbiala sa muțenie și să ia atitudinea pe care i-o dictează conștiința, cu orice risc. Apropierea de Yara (Ebla Mari), o adolescentă siriană pe care aparatul de fotografiat, neprețuit pentru ea, o ajută să supraviețuiască ororilor, îl face pe TJ să înțeleagă importanța altruismului, bunătății și toleranței, atunci când indiferența sau cruzimea par să îi orbească pe tot mai mulți.

„La Stejarul Bătrân”, o poveste despre alegeri de viață

Dincolo de opțiunile politice binecunoscute ale cineastului britanic, filmul său se transformă, cum s-a întâmplat mereu, într-o poveste despre opțiuni și gesturi firești pentru unii, de neconceput pentru alții, despre puterea de-a înfrânge prejudecățile și despre cât de ușor sau de greu este să faci un gest care să anuleze diferențele și să creeze punți între oameni.

Noul film al lui Ken Loach, al cărui scenariu este scris de vechiul său colaborator, Paul Laverty, nu ocolește nici suferința, amărăciunea și lipsurile îndurate de localnicii dezabuzați din satul în care nu prea mai e loc de visat sau de câștigat orice, nici disperarea refugiaților sirieni fugiți din țara lor din cauza războiului și ororilor. Și totuși, exact într-un asemenea spațiu în care tensiunile sunt deseori insuportabile, exact pe acest fond de lipsuri și frustrări se poate face ceva, susține povestea din „La Stejarul Bătrân”, demonstrând piesă cu piesă, în scene simple și tulburătoare, că fărâma de altruism și de bunătate pe care personajele o găsesc în adâncul inimilor lor poate fi salvatoare, tămăduitoare și singura soluție de a merge înainte.

„Loach și Laverty susțin cu ardoare că, prin solidaritate și recunoașterea intereselor lor reale, britanicii pot manifesta în mod natural empatie față de imigranți și refugiați”, a scris The Guardian, iar Indie Wire a apreciat: „Dacă acesta este sfârșitul drumului pentru un mare regizor britanic, este un final plin de suflet, care te pune pe gânduri”.

Citește și:

• Cum arată și cu ce se ocupă sora Laurei Giurcanu. Bianca a bifat o apariție la televizor, dar stă departe de lumina reflectoarelor
• Mădălina Ghenea are o fiică superbă. Charlotte este copia fidelă a mamei sale și vorbește deja două limbi străine
• Sora Ronei Hartner este devastată de moartea artistei. Mesajul dureros pe care l-a transmis la 40 de zile de când vedeta s-a stins
• Corina Bud, apariție provocatoare pe o plajă din Dubai. Costumul de baie pe care l-a ales a furat toate privirile
• Ce spune Lidia Buble despre planurile de nuntă cu Horațiu Nicolau. Artista este îndrăgostită lulea de afaceristul cu 32 de ani mai mare