; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Maxresdefault (1)

La patru ani după finalul de la „True Blood”, Steven Moyer și Anna Paquin fac echipă într-un nou serial

16 March 2018

Televiziunea le-a facilitat întâlnirea celor doi actori, Steven Moyer și Anna Paquin, aici s-au cunoscut și tot aici s-au îndrăgostit, iar acum se întorc pentru un nou serial. „Flack' se va filma la Londra, în lunile următoare, anunță „Entertainment Tonight'.

Anna Paquin (35 de ani) va interpreta personajul principal, Robyn, o specialistă în PR. Din păcate nu o să-i vedem pe cei doi pe ecran, pentru că soțul ei, Steven Moyer (48 de ani), nu va fi decât producător executiv al serialului. În spatele producție, vor fi însă împreună pentru că actrița va fi și ea producător executiv.

„Oliver Lansley (creatorul serialului, n.r.) a scris cele mai bune șase scenarii pe care le-am citit eu vreodată. Merge pe linia fină dintre un personaj intens și dramatic combinat cu un umor de foarte bună calitate. Sunt incredibil de nerăbdătoare', a declarat actrița.

Noua producție, „Flack', va avea șase episoade. Nu se știe încă pe ce televiziune va fi difuzat, dar se așteaptă să aibă premiera anul acesta.

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare