Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

38507967_297859381022031_8692676501847408640_n

La mulţi ani, William Levy! Actorul, care împlineşte 38 de ani, lucrează la un nou serial

29 August 2018

Actorul William Levy (care împlineşte azi, 29 august, 38 de ani) a anunţat că va juca în al treilea sezon al serialului „Star', produs de televiziunea americană FOX, alături de actorii Queen Latifah și Benjamin Bratt.

„După o absență de cinci ani de pe micile ecrane, timp în care m-ați întrebat când mă voi întoarce, vă anunț că am decis să o fac. Sper să vă placă! Vă mulțumesc pentru dragostea pe care mi-o oferiți în fiecare zi', a scris actorul pe contul său de Instagram.

Seria „Star' spune povestea unor tineri care încearcă să se afirme în lumea muzicii şi a avut premiera în SUA în decembrie 2016, cel de-al treilea sezon urmând să aibă premiera la sfârşitul lui septembrie. De-a lungul episoadelor, în producţia creată de Lee Daniels şi Tom Donaghy, au apărut artişti celebri precum Lenny Kravitz, Missy Elliott sau Teyana Taylor.

Ultima telenovelă în care a apărut William a fost „Furtuna din adâncuri' (2013). Ulterior actorul cu origini cubaneze a jucat în producţiile holywoodiene „Resident Evil: The Final Chapter', „The Veil' şi „Girls Trip'.  Ultima sa peliculă se numeşte „El fantasma de mi novia' (2018). Aceasta este o comedie romantică filmată în Republica Dominicană, în care Levy i-a dat replica lui Carmen Villalobos („Şi fără sâni există paradis').  

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare