Vineri, 1 iulie, îi vom vedea pe Julia Roberts și Hugh Grant în Notting Hill, celebra comedie romantică despre William Thacker (Grant), un simplu vânzător de cărți din cartierul londonez Notting Hill, în librăria căruia intră, din întâmplare, cunoscuta actriță Anna Scott (Roberts) și între cei doi se înfiripă o idilă mai puțin obișnuită.
Pe 8 iulie o urmărim pe Gwyneth Paltrow în faimosul rol care i-a adus Premiul Oscar: cel al tinerei care se deghizează în bărbat pentru a fi distribuită într-o piesă, în filmul Shakespeare îndrăgostit (Shakespeare in Love). Alături de Paltrow în film mai joacă mulți alți actori cunoscuți: Judi Dench, Geoffrey Rush, Joseph Fiennes, Colin Firth, Imelda Staunton și alții.
Și mai mult romantism și mister vin la Diva pe 15 iulie, când poate fi urmărit filmul Îndrăgostiți lulea (Head Over Heels): o comedie romantică despre o tânără (Monica Potter) care este atrasă de un bărbat (Freddie Prinze Jr.), chiar dacă îl bănuiește pe acesta de crimă.
Când un bărbat iubește o femeie
Ce se întâmplă Când un bărbat iubește o femeie (When a Man Loves a Woman)? Aflați din drama cu acest titlu, despre un cuplu căsătorit – interpretat Meg Ryan și Andy Garcia -, care se confruntă cu consecințele unei dependențe. Filmul va fi difuzat vineri, 22 iulie, de la ora 21.00.
Poate un tânăr să se îndrăgostească de o sirenă? Dacă vorbim despre Tom Hanks și Daryl Hannah, în comedia romantică Sirena îndrăgostită (Splash), difuzat vineri, 29 iulie, atunci răspunsul este Da!
Urmăriți filmele romantice de vineri seara și trăiți O vară plină de dragoste numai la Diva, în fiecare vineri din luna iulie, de la ora 21.00!