Modifica setarile cookie
Homepage  / Articole

La Acasă se termină “Demon şi înger”

de Redactia Tvmania

A venit momentul bătăliei finale dintre bine şi rău în telenovela “Demon şi înger”. Sâmbătă, 18 iunie, veţi vedea deznodământul poveştii de dragoste dintre Manuela (Gaby Espino) şi Angel (Jencarlos Canela).

Până la ultima suflare, Martin (Miguel Varoni) va încerca să îi despartă pe cei doi îndrăgostiţi, dar aceştia sunt pregătiţi să lupte pentru iubirea lor până la capăt. La final, crimele vor fi plătite şi greşelile răscumpărate, pentru ca Angel şi Manuela să-şi împlinească fericirea.

Dincolo de micile ecrane, cei doi protagonişti îşi trăiesc în continuare povestea de dragoste mai ales că ei au decis să nu-şi mai ascundă relaţia înfiripată pe platourile telenovelei. Gaby (34 de ani) chiar a confirmat pe Twitter iubirea ce i-o poartă lui Jencarlos în vârstă de doar 23 de ani.

Cât priveşte proiectele profesionale, celor doi actori le merge la fel de bine ca şi în dragoste. În mai multe ţări din America Latină este difuzată, în prezent, telenovela “Ojo por ojo” (“Ochi pentru ochi”), în care Gaby îi dă din nou replica lui Miguel Varoni, colegul ei din “Demon şi înger”. De asemenea, actriţa filmează în prezent pentru un alt serial marca Telemundo, “Caidas del cielo” (“Căzute din cer”), alături de două nume cunoscute: Ana Layevska (protagonista telenovelei “Impostoarea” de la Acasă) şi Aylin Mujica (pe care o veţi vedeta din 20 iunie, în “Aurora”, tot la Acasă).

Jencarlos joacă acum rolul principal în telenovela “Mi Corazón Insiste… en Lola Volcán”, având-o ca parteneră pe frumoasa Carmen Villalobos. Artistul, care şi-a lansat anul acesta albumul “Un nuevo dia”, interpretează şi coloana sonoră a acestui serial.

 

 
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te