Cântăreaţa australiană s-a mutat într-o vilă din Londra cu iubitul ei, modelul spaniol Andres Velencoso, cu care are o relaţie din iulie 2008, anunţă femalefirst.co.uk.
Cântăreaţa australiană s-a mutat într-o vilă din Londra cu iubitul ei, modelul spaniol Andres Velencoso, cu care are o relaţie din iulie 2008, anunţă femalefirst.co.uk.
„Sunt foarte fericită. Acest an a fost plin de noutăţi. Eu şi cu Andres ne-am mutat în casă nouă. Este puţin mai mare. Dar trebuie să o decorăm şi mobilăm”, a spus Kylie Minogue (42 de ani).
„Noua casă este mai apropiată de locurile în care lucrez şi de familie”.
Kylie Minogue a trebuit sa renunţe la casa în care a trăit în ultimii 15 ani: „Mă simt ca şi cum am parte de un nou început în viaţă. Mă gândeam de foarte mult timp să mă mut şi am văzut multe alte case, dar n-am găsit nimic care să-mi placă. A trebuit să mă despart de vechea mea locuinţă”.
În luna iulie a acestui an, cântăreaţa a lansat „Aphrodite”, al 11-lea album din carieră, care a fost întâmpinat cu recenzii pozitive de critici.