Cântăreaţa de 42 de ani se gândeşte să se retragă după fiecare turneu, însă nu reuşeşte să stea acasă decât câteva luni, pentru că este „dependentă” de cariera ei”, anunţa femalefirst.co.uk.
Cântăreaţa de 42 de ani se gândeşte să se retragă după fiecare turneu, însă nu reuşeşte să stea acasă decât câteva luni, pentru că este „dependentă” de cariera ei”, anunţa femalefirst.co.uk.
„Dacă mă gândesc să mă retrag? Absolut. Spun asta la finalul fiecărui turneu. Apoi se întâmplă ceva după câteva luni şi-mi vin idei de cântece. Ce pot să spun? Sunt dependentă”, a spus Kylie Minogue.
Kylie Minogue nu se aştepta să aibă o carieră longevivă în muzică şi crede că va mai cânta şi peste 20 de ani de acum înainte.
„Când aveam 20 de ani nu mă vedeam plecând în turnee la 43 de ani. Am sentimentul că voi face la fel peste 20 de ani”.
Kylie Minogue crede că turneul „Aphrodite – Les Folies” este cel mai reuşit din întreaga carieră, deşi costurile de organizare au fost ceva mai ridicate.
„A costat ceva mai mult, dar fac turnee de 20 de ani şi vreau ca <