Serialul „Kung Fu” (2021) este remake-ul la feminin al producției omonime din anii ‘70 și ‘90, care l-a făcut cunoscut marelui public pe regretatul actor David Carradine (1936 – 2009). Producția va putea fi văzută pe HBO, de marți, 21 iunie, de la ora 18.30.
O tânără care readuce legea pe străzi
Nicky Shen (Olivia Liang), o americancă de origine chineză, este trimisă înapoi în țara de origine de către mama sa pentru a-și găsi un viitor soț.
Dar Nicky nu prea e genul care să facă tot ce zice mama, așa că decide să facă ce vrea ea, nu ce i s-a cerut. Iar pașii rebeli o duc într-o mănăstire Shaolin din provincia Yunnan, unde își găsește refugiul. Inițial, planul era să petreacă aici numai noaptea care a prins-o pe drum, dar sfârșește prin a rămâne pentru a se antrena cu Pei-Ling Zhang (Vanessa Kai), pe care o recunoaște drept maestru.
Trei ani mai târziu, mănăstirea e atacată, Pei-Ling e ucisă și este furată o sabie sacră. De toate astea e responsabilă Zhilan (Yvonne Chapman), sora lui Pei-Ling. Drept urmare, Nicky Shen se vede nevoită să revină în San Francisco, fără să renunțe la planul de a o prinde pe Zhilan.
Aici însă, sunt alte probleme: orașul e copleșit de infractori și corupție și părinții ei au ajuns la mila unei triade foarte puternice. Așa că, în timp ce o caută pe cea care i-a ucis mentorul Shaolin, Nicky apără comunitatea și curăță străzile de infractori.
Nu face singură toate astea, este ajutată de sora ei Althea (Shannon Dang), logodnicul acesteia Dennis (Tony Chung), fratele lor Ryan (Jon Prasida), fostul ei iubit Evan (Gavin Stenhouse) și actualul prieten Henry (Eddie Liu).
„Kung Fu”, remake-ul unui serial clasic
Proiectul readucerii pe micul ecran a serialului cult din anii ‘70 datează din 2019, dar abia în primăvara lui 2021 a avut premiera pe postul american The CW.
Ideea a fost aceea că producția „Kung Fu”, difuzată vreme de trei sezoane, între anii 1972 și 1975, cu David Carradine (foto bulină) în rolul principal, a fost un adevărat succes, care evident că merita resuscitat.
Serialul clasic din anii ‘70 a continuat cu o adaptare cinematografică, „Kung Fu: The Movie” (1986, cu David Carradine și Brandon Lee), și două spin-off-uri, „Kung Fu: The Next Generation” (1987) și serialul „Kung Fu: The Legend Continues” (difuzat între 1993 și 1997).
Noul serial „Kung Fu” are deja două sezoane (de câte 13 episoade), iar al treilea tocmai a fost comandat în martie 2022, după cum a aflat Deadline.
Habar nu avea să se bată!
Tânăra actriță Olivia Liang (29 de ani) a mai avut apariții episodice în „Legacies”, „Into the Dark”, „Grey’s Anatomy” sau „One Day at a Time”.
În „Kung Fu” a primit însă primul ei rol principal din carieră. Chiar dacă pare pe micul ecran că este o maestră a artelor marțiale, de fapt, tânăra nu numai că habar nu avea să se bată, dar nici nu voia să învețe așa ceva.
„Este așa un stereotip legat de actorii asiatici. Am auzit de atâtea ori replica asta: «O, ești actriță? De ce nu este niciun stil de luptă în CV-ul tău?»”, și-a explicat Olivia Liang nemulțumirea într-un interviu pentru eonline.com.
Abia creatoarea serialului „Kung Fu”, Christina M. Kim, ea însăși de origine asiatică, a convins-o să încerce ceva nou. „Christina M. Kim știe că nu toți asiaticii învățăm de mici arte marțiale, că nu toți suntem fluenți în mandarină”, a mai declarat Olivia Liang.
După ce a semnat contractul au urmat două săptămâni intensive cu trei-cinci ore pe zi în care s-a antrenat pentru a fi capabilă să filmeze pilotul. În plus, i-a și plăcut: „M-am străduit să fac totul cât mai bine și a fost și foarte distractiv. Iar scenele de luptă mă fac să arăt puternică”, a declarat actrița pentru rottentomatoes.com. Dar multe i se datorează și dublurii sale, Megan Hui, și restului echipei din departamentul responsabil cu coregrafia scenelor de luptă.
„Dacă arăt bine, dură și puternică, lor le sunt recunoscătoare”, a mai spus actrița. Iar eforturile i-au fost răsplătite: pentru performanța sa, Olivia Liang a obținut o nominalizare la categoria cea mai bună actriță într-un serial de acțiune, la Critics Choice Super Awards 2022.