La rândul său un mare fan al universului benzilor desenate şi al genurilor SF, fantasy şi horror, Kristian Nairn va avea multe impresii şi poveşti de împărtăşit cu publicul, în afara rolului lui Hodor, fiind o persoană foarte deschisă şi vorbăreaţă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Hodor s-a remarcat în „Urzeala tronurilor” prin candoare şi devotament faţă de familia Stark, fiind protectorul lui Bran Stark şi al fratelui său, Rickon, după asaltul asupra Winterfell.
Despre experienţa interpretării lui Hodor, Kristian Nairn a mărturisit că el însuşi a suferit de deficienţe de auz în copilărie, iar modul în care reuşea să îi înţeleagă pe cei din jur l-a pregătit pentru rolul din „Game of Thrones”.
„Spre deosebire de cărţi, acolo unde emoţiile lui Hodor sunt descrise printr-un singur cuvânt sau situaţie, apelând mai mult la imaginaţia cititorilor, eu am o calitate în plus: limbajul corpului. În copilărie am avut deficienţe de auz şi, adesea în şcoală, înainte de vindecare, am fost nevoit să îmi dau seama de context şi de emoţiile oamenilor, privindu-le atent feţele şi limbajul corpului. Experienţa mea personală mi-a oferit cele mai bune calităţi pentru a juca rolul lui Hodor”, a declarat actorul.
La East European Comic Con, timp de trei zile, în perioada 8-10 mai, Romexpo va găzdui o lume a serialelor, filmelor, benzilor desenate şi jocurilor video şi de a interacţiona cu actori internaţionali şi celebrităţi din zona online.
În afară de Kristian Nairn, la eveniment va participa şi actorul american Kevin Sorbo.