Ştirea a fost confirmată chiar de reprezentantul actriţei, Marcel Pariseau, care nu a dat însă prea multe detalii, anunţă thehollywoodgossip.com. Cei doi s-au logodit în perioada Sărbătorilor de iarnă, însă Kristen şi-a afişat inelul de logodnă de-abia la Gala Premiilor Grammy din 31 ianuarie, unde a fost invitată să înmâneze un premiu.
Kristen şi Dax formează un cuplu din 2007. În acelaşi an, Kristen a pus capăt unei relaţii de cinci ani cu producătorul Kevin Mann. Cât priveşte secretul unei relaţii reuşite, Kristen a declarat, citată de usmagazine.com: „Am învăţat cât de importantă este comunicarea, cât de important este să vorbeşti despre cele mai ascunse sentimente ale tale. Partenerul trebuie să afle temerile tale, o dată ce le-ai spus, ţi-ai creat o zonă de protecţie”.
Kristen Bell şi Dax Shepard vor putea fi văzuţi jucând împreună în comedia romantică „Amor la Roma” care va avea premiera şi în România în luna aprilie. Din distribuţia acestui film mai fac parte Josh Duhamel, Danny DeVito şi Anjelica Huston.