Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kit si rose

Kit Harington şi Rose Leslie vor o nuntă ca în povești. Cei doi au stabilit locația nunții!

5 June 2018

După ce au dezvăluit data nunții, Kit Harington și Rose Leslie, cunoscuți pentru rolurile avute în serialul „Urzeala tronurilor', au ales un loc special pentru a-și uni destinele.

Ceremonia celor doi va avea loc la Castelul Likleyhead din Scoţia, proprietate deținută de familia actriței și va fi oficializată de părintele Chad Boulton, un călugăr benedictin.    

„Vor fi cununaţi de un călugăr într-un castel. Nu va deveni mai «Game of Thrones» de atât. Dar dacă ne gândim la modul în care s-au întâlnit, e perfect, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru publicația „The Sun. 

Contrar zvonurilor, cel care îi dă viațiă lui Jon Snow, a făcut foarte clar faptul că nunta lor, la care sunt invitate aproximativ 200 de persoane, nu va fi inspirată din serialul care le-a adus celebritatea: „Nu. Sub nicio formă nu mă poate convinge cineva să fac acest lucru.

 În schimb, Kit i-a rugat pe producătorii serialului „Game of Thrones să întrerupă filmările pentru ca echipa să poată participa la marele eveniment.

„I-am sunat pe producători şi le-am zis: «Mă însor şi e numai vina voastră. Toţi colegii noştri trebuie să fie alături de noi, aşa că trebuie să puneţi stop oricărei activităţi». Cred că sunt atât de stresaţi de producţia ultimului sezon, încât aveau nevoie de o pauză şi au acceptat imediat, a povestit interpretul lui Jon Snow într-un interviu.

Mai mult de atât, acesta a dezvăluit că după încheierea filmărilor pentru ultimul sezon al serialului dar și după marele eveniment își va lua o bine meritată vacanță în care își dorește să se relaxeze alături de viitoarea sa soție.

CITEȘTE ȘI:

Kit Harington şi Rose Leslie, actorii din „Urzeala tronurilor', au anunțat data nunții

 

 

 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare