Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Kit Harington a trecut la milimetru pe lângă o despărțire cu scântei de Rose Leslie

de Redactia Tvmania

Cei doi actori care s-au cunoscut pe platourile serialului de la HBO „Urzeala tronurilor” / „Game of Thrones” și tocmai și-au anunțat logodna, Kit Harington și Rose Leslie au fost la un pas să se despartă.

Aflat în platourile emisiunii „The Jonathan Ross Show”, Kit Harington a povestit ce farsă i-a făcut iubitei sale anul acesta de 1 aprilie, Rose Leslie. Și, mai mult, pe lângă sinistroșenia pe care a plănuit-o, actorul a mai și filmat totul și a venit cu dovada.

Secvența se derulează în bucătăria celor doi. În ținută de casă, Rose Leslie merge spre frigider de unde ia o carafă cu apă și începe imediat să urle și să fugă sfârșind prin a cădea. Înțelegem apoi, că tânăra a văzut pe raftul de sus un fals cap decapitat, și destul de artistic realizat, al iubitului ei, Kit Harington.

„Am înțeles atunci văzând rezultatul că… în familia mea se fac farse, dar în familia ei, nu. Ea era în lacrimi și eu i-am zis: «Farsă de 1 aprilie!». Dar nu a ieșit bine. Mi-a zis că dacă mai fac vreodată așa ceva, totul se va sfârși între noi. Și cred că prin asta înțelege și căsătoria…”, a explicat farsorul.

Puteți vedea înregistrarea momentului din emisiunea „The Jonathan Ross Show” aici:

 
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te