Ce s-a intamplat cu actrita sexy din „Uite cine vorbeste!”?, s-a intrebat, acum doi ani, toata lumea. Kirstie Alley devenise un munte de carne umblator de 110 kilograme si parea ca se simte bine in pielea ei facand glume pe seama propriei greutati in sitcomul „Fat Actress”/ „Actrita grasa”. In acest timp, tabloidele o puneau la zid, facand-o de rusina ca nu este in stare sa-si controleze imaginea si sanatatea. „Copiii mei, Lillie si True, erau mahniti cand citeau despre mine”, a marturisit recent Alley intr-un interviu acordat revistei „People” si asta a convins-o ca e cazul sa slabeasca. A mai avut inca un argument: a semnat un contract cu o companie ce promoveaza programe personalizate de slabit, iar din ianuarie anul trecut nu se abate de la dieta recomandata de 1500 de calorii (fata de cele 6000 pe care le ingurgita inainte). Actrita de 55 de ani a anuntat ca vrea sa mai slabeasca vreo sapte kilograme pentru a defila, in noiembrie, in costum de baie in talk-show-ul „Oprah”. „Vreau sa-mi demonstrez mie si celorlalte femei de varsta mea ca ne mai asteapta ani foarte buni inainte. Poate cei mai buni”. Potrivit clauzelor contractuale, Alley nu are voie sa-si faca nici un fel de operatii estetice sau liposuctii. „Este un experiment. La varsta mea, poti sa ai un corp pe care sa-l expui in bikini fara a fi apelat la operatii?”, se intreaba ea.