; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

El Camino Premiere

Sarcină neașteptată la Hollywood! Kirsten Dunst a anunțat că așteaptă al doilea copil

31 March 2021

Actrița Kristen Dunst a anunțat într-un mod spectaculos că va deveni mamă pentru a doua oară. 

Actrița din The Bring It On, în vârstă de 38 de ani, a dezvăluit sarcina pe coperta revistei W într-o ședință foto în regia lui Sofia Coppola, cu care Kristen a rămas în relaţii foarte bune după filmul 'The Virgin Suicides' (1999). . Dunst mai are un băiețel, Ennis, de 2 ani, alături de Jesse Plemons.

 

Kirsten Dunst este una dintre cele mai discrete vedete de la Hollywood, preferând de fiecare dată să vorbească despre cariera sa. În ședința foto pentru revista W putem observa că burtica este proeminentăm semn că sarcina este avansată. 

 

 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 

 

O postare distribuită de W Magazine (@wmag)

De data aceasta ne-a uimit pe toţi lăsând o fotografie să vorbească în locul său.

Kirsten şi logodnicul său, Jesse Plemmons, s-au cunoscut în 2016, pe platourile de filmare de la Fargo, şi de atunci sunt de nedespărţit. 

„Știam că va fi în viața mea mult timp', a spus Plemons, pentru The New York Times în 2016. 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare