Kira Hagi, în vârstă de 28 de ani, a participat recent la un eveniment de promovare a noului film în care deține un rol principal. Fiica antrenorului Gheorghe Hagi a întors toate privirile și a avut o apariție elegantă.
de Cristina Țapu,
Kira Hagi, în vârstă de 28 de ani, a participat recent la un eveniment de promovare a noului film în care deține un rol principal. Fiica antrenorului Gheorghe Hagi a întors toate privirile și a avut o apariție elegantă.
Kira Hagi a participat la un eveniment de promovare a filmului Enescu – Geniul și Prințesa. Apariția sa a întors toate capetele căci fiica antrenorului a decis să poarte o rochie roșie ca focul. Machiajul a fost unul discret, însă rujul roșu a făcut ca apariția actriței să nu treacă neobservată.
În cel mai recent proiect, filmul Enescu – Geniul și Prințesa, regizat de Toma Enache, Kira o portretizează pe Prințesa Alice Cantacuzino.
Alice Cantacuzino a fost o personalitate marcantă a României din prima jumătate a secolului XX, fiind cunoscută pentru realizările sale în literatură, sport și jurnalism. Născută pe 30 mai 1899 în București, Alice făcea parte dintr-o familie aristocratică cu rădăcini în Imperiul Bizantin. Bunicul ei, Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut și ca „Nababul”, a fost cel care i-a construit Palatul „Micul Trianon” de la Florești, un simbol al opulenței și al influenței familiei Cantacuzino.
Alice a fost o femeie deosebit de curajoasă și talentată, având o carieră remarcabilă ca corespondent de război în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ea a fost pe front, trăind alături de soldați în condiții extrem de dificile. Pe lângă jurnalism, Alice s-a remarcat și în sport, participând la competiții de bob, unde a obținut locul II în 1923 la „Cupa femeilor” de la Sinaia.
În 1947, după instaurarea regimului comunist în România, Alice a reușit să fugă din țară împreună cu fratele ei, Bâzu Cantacuzino, folosind un avion furat. S-au stabilit în Franța, unde Alice s-a recăsătorit și a trăit până la moartea sa, în 1979.
Kira Hagi a declarat la finalul anului 2022, după încheierea filmărilor, că se simte extrem de onorată să fi făcut parte din acest proiect. Tânăra actriță a avut ocazia să colaboreze cu nume remarcabile ale cinematografiei românești, printre care Cezara Dafinescu și Constantin Codrescu.
„Tocmai s-au încheiat filmările pentru filmul Enescu – Geniul şi Prinţesa, este un film despre viaţa şi iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit şi investigat cu această ocazie o (altă) femeie emblematică a perioadei interbelice.
Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanţă, dar şi corespondent de război, în Al Doilea Război Mondial. Urmăriţi pagina oficială a filmului pentru mai multe detalii. Eu una abia aştept premiera!” mărturisea la momentul respectiv fiica lui Gică Hagi.
Actriţă şi pictoriţă foarte talentată, Kira Hagi a studiat actoria la New York Film Academy, unde s-a licenţiat, în 2017, în Acting for Film. Ulterior, a urmat studii aprofundate de actorie şi la Londra, pentru ca în ţară să debuteze în filmul de scurt-metraj „București, te iubesc”.
În prezent, actriţa este implicată în mai multe proiecte cinematografice, iar pictura continuă să ocupe un loc important din viaţa ei. La finalul lunii octombrie 2022, în Bucureşti, Kira Hagi a găzduit expoziţia „Rădăcini”. Aceasta s-a adăugat celor din Constanţa („Călătorie” – 2018, „Experiment Dezrădăcinare” – 2019 și 2022, „Sound of Silence” – 2021), Franța („Reflections” – 2021) și Italia („Eternal Feminine”, la Florence Biennale XIII – 2021).
Sursă foto: Instagram