Kim Kardashian le-a spus prietenilor ei că își dorește neapărat un copil de la iubitul ei, Kanye West. Deși formează un cuplu de doar câteva săptămâni, „Kim crede că el ar fi tatăl perfect”, a declarat un prieten al vedetei pentru National Enquirer.
Apropiații proaspătului cuplu spun că nu au fost mirați la auzul veștii că ei discută deja de copii.
„Kim și Kanye au fost prieteni timp de aproape zece ani, deci ea îl cunoaște foarte bine. Acum, ei sunt gata pentru o relație serioasă”, a spus unul dintre aceștia.
O altă sursă a spus că nevoia lui Kim de a deveni mamă are legătură cu faptul că va împlini în curând 32 de ani, iar visul ei dintotdeauna a fost să fie mamă.
Pe de altă parte, Kanye West (34) „iubește copiii la nebunie”, a completat sursa citată de National Enquirer.