Vedeta serialului „Totul despre sex” spune că întâlnirile o fac să se simtă din nou ca la 14 ani, relatează femalefirst.co.uk.
Kim Cattrall a fost căsătorită de trei ori şi s-a despărţit de Alan Wyse în 2009.
„Viaţa mea amoroasă este destul de bună. Ies la întâlniri. Este înfricoşător, dar şi interesant în acelaşi timp. Mă face să mă simt din nou ca la 14 ani, ceea ce îmi cam place la cei 54 de ani ai mei.
Vedeta a mai spus că nu intenţionează să mai apară într-un serial prea curând.
„Mă simt atât de bine fără să fie nevoie să întreb de fiecare dată când vreau să fac ceva”.
Kim Cattrall nu ştie dacă se va mai face al treilea lungmetraj „Totul despre sex”.
„Nu cred că se va întâmpla, poate un prequel. Dar nu ştiu. Cred că toţi cei care ar fi putut să facă filmul – mă refer la scenariu şi regie – au alte proiecte şi le urez toate cele bune”.