; s
Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Kevin Spacey

Kevin Spacey, primul film după acuzațiile de agresiune sexuală. Cum arată actorul în prezent

07 June 2021

La patru ani de când a fost acuzat de agresiune sexuală, actorul Kevin Spacey a revenit pe platourile de filmare pentru o nouă producție care se filmeză în Torino. 

Kevin Spacey a fost surprins de fotoreporteri pe străzile din Torino, unde filmează pentru  producția italiană „Luomo che disegnò Dio’, alături de Vanessa Redgrave, în regia lui Franco Nero. Actorul pare relaxat și extrem de fericit de revenirea sa profesională. Kevin Spacey  s-a fotografiat cu fanii săi și a fost surprins la o terasă alături de echupa sa. 

 

Este primul rol după patru ani pentru Kevin Spacey în vârstă de 61 de ani împotriva căruia au fost formulate numeroase acuzații de agresiune sexuală și alte comportamente nepotrivite. În urma apariției primelor acuzații și a imensului scandal declanșat în 2017, Kevin Spacey a pierdut rolul președintelui manipulator Frank Underwood din celebrul serial Netflix „Culisele puterii’, lansat în 2013. 

Acuzațiile împotriva lui Kevin Spacey au fost formulate de cel puțin 20 de tineri care au raportat presupuse abateri comportamentale și avansuri sexuale din partea actorului petrecute la celebrul teatru Old Vic, din Londra, între anii 1995 și 2013. Mai mult, în 2018 actorul a fost acuzat de agresiune și comportament indecent în urma unui incident cu un adolescent petrecut în 2016 pe insula Nantucket, din Massachusetts. Spacey a pledat nevinovat, iar acuzațiile au fost ulterior anulate, după retragerea reclamantului. Spacey a mai avut probleme, de asemenea, cu două cazuri de agresiune sexuală petrecute separat, în Los Angeles, dar procuratura a refuzat să depună acuzații la adresa lui. Între timp, unul dintre cazuri s-a prescris, iar presupusa victimă a celui de-al doilea caz, un maseur-terapeut, a murit. 

Cel mai recent rol al lui Kevin Spacey a fost cel din 2018, în „Clubul miliardarilor’, regizat de Ron Cox, cu Ansel Elgort, Taron Egerton și Emma Roberts, care a fost însă un eșec din punct de vedere al încasărilor. 

 

Citește și
Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare