Keanu Reeves, detalii despre relația cu Alexandra Grant
Reeves și Grant s-au cunoscut în 2009, la o cină, iar prietenia lor s-a transformat treptat într-o colaborare artistică și, ulterior, într-o frumoasă poveste de dragoste. Cei doi au lucrat împreună la volumele Ode to Happiness (2011) și Shadows (2016), iar în 2017 au co-fondat editura X Artists’ Books. Relația lor romantică a devenit oficială în 2018, iar de atunci participă frecvent împreună la evenimentele mondene.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Deși Keanu Reeves își păstrează viața personală departe de lumina reflectoarelor, recent, actorul a vorbit despre relația sa cu Alexandra Grant, menționând reacțiile calde primite din partea publicului: „Cel mai important lucru este că oamenii sunt fericiți pentru noi.”
În trecut, Reeves a avut relații cu actrița Charlize Theron și scenarista Sofia Coppola, însă cea mai dureroasă poveste de dragoste a fost cu Jennifer Syme, asistenta lui David Lynch.
Keanu Reeves a tercut prin clipe dureroase din punct de vedere emoțional în trecut
Viața lui Keanu Reeves a fost greu încercată. Cea mai profundă suferință pe care actorul a trebuit să o înfrunte a fost pierderea copilului său și a partenerei sale, Jennifer Syme, la doar un an și jumătate distanță.
Partenera lui Keanu Reeves a dat naștere prematur, după opt luni de sarcină, însă tristul destin a făcut ca copilul lor să se nască fără suflare. Înainte ca rănile sufletești să se vindece, tragedia s-a abătut din nou asupra lui, când partenera sa și-a pierdut viața într-un accident de mașină.
„În 1998, am cunoscut-o pe Jennifer Syme. Ne-am îndrăgostit la prima vedere şi, în 1999, Jennifer era însărcinată cu fiica noastră. Din păcate, la opt luni, copilul nostru s-a născut fără viaţă. Am fost devastaţi de moartea ei şi, într-un final, relaţia noastră a luat şi ea sfârşit. Un an şi jumătate mai târziu, Jennifer a murit într-un accident de maşină. De atunci, am evitat relaţiile serioase sau să am copii„, povestea Keanu, cu ani în urmă.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: