Katy Perry (28 de ani) s-a mutat la Los Angeles în perioada adolescenţei şi a început să lucreze cu producătorul Glen Ballard.
„La început, lucram cu Glen şi totul mergea bine. Mi-am luat prima maşină şi credeam că sunt cea mai tare. Îmi amintesc că vărul meu îmi spunea că trebuie să fiu recunoscătoare, pentru că toate astea ar putea să dispară în orice moment. Iar eu spuneam că nu este cazul meu. Eu sunt cea aleasă. Apoi mi-a fost tras preşul de sub picioare”, povesteşte cântăreaţa.
Albumul la care lucra Katy Perry n-a mai ieşit. Ea a devenit faimoasă abia în 2008, după ce a lansat hitul „I Kissed a Girl”.
„Nu mai aveam bani, maşină, nu puteam să-mi plătesc chiria. Aveam o perspectivă eronata despre ce înseamnă să reuşeşti. Aveam nevoie de asta pentru a aprecia ce am acum. Şi îmi amintesc de perioada când lucrurile mergeau rău. Pentru că mereu există o cale prin care se pot schimba în bine.”