.
Petrecerea a fost întrerupă la un moment dat de o femelă tigru, care a mai ucis oameni, şi care a intrat nestingherită până la cam 20 de metri de nuntaşi. Celor 85 de invitaţi li s-au alăturat agenţii de pază ai hotelului, înarmaţi până în dinţi, care au prins periculoasa felină.
Se pare că animalul fusese atras de lumina şi muzica de la eveniment, iar o sursă a declarat pentru tabloidul britanic The Sun că “tigrul acesta a mai ucis în trecut. A intrat în complex pe la ora 23.00, cu petrecerea în toi, şi le-a dat mari bătăi de cap celor din staff”.
.
Nu e singurul tigru din viaţa celor doi
Pentru aceeaşi ceremonie, Russell (35 de ani) i-a cumpărat soţiei sale (26 de ani) o femelă de tigru bengalez, pe nume Machli, drept cadou de nuntă. Aceasta locuia în parcul naţional Ranthambore, în apropierea locului unde cei doi şi-au oficializat legătura.
Potrivit unor apropiaţi, soţul lui Perry a luat această decizie după ce a auzit că Machli era descrisă drept “sinonimul frumuseţii” de îngrijitorii parcului.
Felina va rămâne la “domiciliul” său din rezervaţia indiană, în timp ce suma plătită de englez va merge către hrana şi întreţinerea sa.
Deşi celălalt tigru care s-a alăturat petrecăreţilor a fost, în mod sigur, un oaspete nepoftit, o altă necuvântătoare de la petrecere a făcut deliciul cuplului – e vorba despre un papagal care prezice viitorul.
.
Ieri le-a cântat P. Diddy
Pasărea a ales cartonaşe dintr-o cutiuţă ca răspuns la întrebările invitaţilor, iar cu unul dintre acestea le-a “prevăzut” lui Russell şi Katy o viaţă şi o căsnicie lungi, precum şi succes în cariere.
Festivităţile pentru nunta celor doi au început joia trecută şi vor mai dura încă două zile. De ieri, cheful s-a mutat la hotelul de cinci stele Taj Rambagh, unde a cântat celebrul rapper P. Diddy, invitat de onoare la eveniment.